Live

Min. Sănătății vrea să includă și focarele în calculul ratei de infectare COVID. De aceasta depind restricțiile și deschiderea școlilor

Data publicării:
În funcție de rata de incidență sunt stabilite restricțiile sau relaxările. Foto: InquamPhotos/George Calin

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, a declarat miercuri că a elaborat deja un document, împreună cu specialiștii din INSP și cu medici, care propune modificarea indicatorilor în funcție de care este calculată rata de incidență. În funcție de această cifră sunt stabilite restricțiile sau relaxările, precum și scenariile pentru deschiderea școlilor.

„Alături de colegii din INSP, de medici antrenați în lupta anticovid am discutat în ultimele zile foarte ferm despre modificarea unor indici de raportare astfel încât să ne poată da o valoare fiabilă unde suntem. Astfel încât vom supune dezbaterii celorlalte foruri acești noi indicatori pe care sperăm cât de repede să îi putem prezenta. (...) Poate putem spune că la nivelul țării suntem pe un platou, dar văzând tot ce se întâmplă în jur, transmisabilitatea virusului, clar e un nivel de alertă și pentru noi. (...) Se raportează în continuare testele PCR care se fac în laboratoare, dar sunt testele antigen rapide care se fac în număr mai mare în populație și nu se raportează. Plus că au fost niște modalități anterioare de calcul care excludeau anumite comunități închise de la raportare, ceea ce nu se practică și acestea trebuie să fie adăugate la incidența totală a cazurilor”, a spus Moldovan.

Astfel, în rata infectărilor vor fi incluse și focarele, după ce anul trecut Guvernul Orban a decis ca, la calculul ratei de infectare dintr-o localitate, să fie excluse cazurile înregistrate în focare din comunități închise, cum sunt centrele sociale.

„Prin modificarea acestor indicatori nu dorim decât să venim cu o imagine corectă a ce se întâmplă. Aceste măsuri sunt menite să protejeze populația. Nu spun că indicatorii se vor modifica astfel încât să fie o închidere totală, nici vorbă. Acești indicatori urmează să fie discutați și comunicați cât de repede posibil”, a mai declarat Andreea Moldovan.

Documentul a fost deja finalizat și urmează să fie luată o decizie. Aceasta trebuie luată de Guvern, la propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

 

„Noi am terminat azi documentul respectiv, l-am trimis și domnului ministru și urmează să discutăm zilele următoare și cu celelalte foruri și să se ia decizia. (...) Cu acești indicatori știm mai bine ce se întâmplă în țară, iar acele măsuri care vor fi luate în baza acestor indicatori calculați corecte, nu trebuie văzute ca niște măsuri restrictive, ci ca măsuri care ne ajută să ne păstrăm sănătatea”, a mai spus secretarul de stat.

Potrivit deciziilor anteriore, în funcție de rata de incidență sunt luate măsurile restrictive sau sunt decise relaxările. La o rată mai mică de 3 la mie pot fi deschise restaurantele și cafenelele, la o capacitate redusă. 

De asemenea, în funcție de rata de incidență se va decide deschiderea școlilor.

Disputa privind rata de incidență a apărut după decizia luată de Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență care a decis relaxarea restricțiilor, în baza legii. Ministrul Vlad Voiculescu a cerut ca aceste restricții să nu fie ridicate, însă prefectul Traian Berbeceanu a precizat că ceea ce cere ministrul nu este legal. 

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Senatorul PSD Florian Bodog a fost condamnat cu suspendare într-un dosar de angajări fictive la Ministerul Sănătății

Protest în fața Ministerului Sănătății al medicilor specialiști în medicină fizică și recuperatorie. Care sunt nemulțumirile lor

Trump și Batman, trimiși după gratii în China? De ce îi arestează poliția din Shanghai pe petrecăreții care se costumează de Halloween

Partenerii noștri