Live

Flavia Groșan, medicul care a inventat propria schemă de tratament împotriva COVID, a scăpat fără sancțiune la Colegiul Medicilor

Data actualizării: Data publicării:
Flavia Groșan, medicul care susține că a tratat 1.000 de pacienți cu COVID cu propria schemă de tratament. Foto: Facebook

Medicul orădean Flavia Groșan a scăpat fără sancțiune în urma ședinței de luni a Colegiului Medicilor Bihor. A venit însoțită de avocat, însă membrii comisiei de etică i-au explicat că nu este vorba despre o anchetă, ci despre o simplă discuție pe marginea afirmațiilor sale.

Flavia Groșan a spus că protocolul medical din spitale ucide pacienți, că oxigenul medical în cantități mari provoacă edeme cerebrale și că pacienții COVID cu saturație de 80% pot să se trateze acasă. În fața Colegiului Medicilor Bihor au venit și susținători ai medicului orădean, care au aplaudat-o și i-au strigat numele pe tot parcursul audierii. Dacă Flavia Groșan va continua să denigreze corpul medical, ea poate ajunge în fața Comisiei de Disciplină a colegiului, care poate lua măsuri împotriva sa.

Flavia Groșan, medic pneumolog din Oradea, susține că a vindecat 1.000 de pacienți COVID cu o schemă proprie de tratament.

Luni, la orele prânzului, aproximativ 100 de oameni au venit în fața Colegiului Medicilor din Bihor pentru a o susține pe Flavia Groșan. Medicul a ajuns acolo în jurul orelor 13:30 pentru a fi audiat în Comisia de Etică.

Printre cei care au aplaudat-o se numără oameni care spun că au fost tratați cu schema de tratament inventată de aceasta, oameni care contestă existența pandemiei, dar și unii care nu sunt de acord cu restricțiile luate de autorități pentru prevenirea îmbolnăvirilor.

O familie de trei persoane a vorbit cu jurnalistul Digi24 aflat la fața locului, căruia i-au spus că au fost consultați doar prin telefon, după ce au aflat că au COVID, iar schema de tratament nu ar fi costat mai mult de 100 de lei de persoană.

Audierea Flaviei Groșan a fost stabilită după declarațiile făcute de ea săptămâna trecută și anume că schemele de tratament anti-COVID din spitale ar fi prea dure, iar pacienții ar fi omorâți în spitale, dar și pentru că nu recomandă tratamentul cu oxigen medical.

Carmen Pantiș, președinte al Colegiul Medicilor Bihor, declara săptămâna trecută că Flavia Groșan „a tratat cazuri ușoare și medii”, iar mesajul acesteia pentru bolnavi este să stea acasă chiar dacă au o saturație a oxigenului de numai 80%.

Flavia Groșan spune că a tratat pacienți COVID din toată țara online și că nu știe ca unul dintre ei să fi ajuns în spital. Informația nu este reală, susține Colegiul Medicilor Bihor.

Carmen Pantiș, președinte al Colegiul Medicilor Bihor: „M-au informat colegii mei care lucrează în Municipal că pe secțiile de Pneumologie sau chiar în terapie intensivă au ajuns pacienți care au început tratamentul cu doamna doctor, la cabinetul privat”.

Citește și CTP, despre controversatul medic Flavia Groșan și maglavitele care o consideră „zeiță”, „erou” și „înger trimis pe pământ”

Editor : G.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Regele” a dezvelit pe Biroul Oval ”bijuteria” cu design nemaivăzut! Reacția lui Donald Trump spune totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Chirii de lux în Oradea pentru vânzătorii de mărțișoare. Cum au ajuns să plătească chiar și 1.700 de euro pentru cinci zile de vânzare

Țeapă cibernetică de un milion de lei. Cum au fost înșelați de hackeri mai mulți medici din Bihor

Un preot ortodox care locuiește în Franța e vizat de ancheta în care Ciprian Mega este acuzat că și-ar fi dat foc la propria mașină

Despăgubiri de 1,3 milioane de euro pentru un copil de 12 ani ucis pe trecerea de pietoni. Mama: „Nu putem vorbi de un câștig”

Partenerii noștri