Live

Maternitatea Giuleşti a oprit internările

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică au luat în această seară decizia de a opri internările la Maternitatea Giulești (Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Panait Sârbu”). Măsura a fost luată după ce 11 angajați au fost identificați ca purtători de stafilococ auriu și va rămâne în vigoare până când se va face o dezinfecție totală.

Direcția de Sănătate Publică Bucureşti a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sirbu” Bucureşti să sisteze internările începând de vineri. De asemenea, personalul depistat ca fiind purtător de stafilococ va fi scos din activitate, iar pe măsură ce spaţiile se vor elibera vor fi închise pentru curăţenie si dezinfecţie.

„Având în vedere situaţia apărută în cadrul unităţii spitaliceşti privind cazurile de infecţii nozocomiale cu Stafilococ Auriu MRSA, precum şi faptul că măsurile instituite nu au avut rezultatele aşteptate, conducerea DSPMB consideră necesare instituirea unor măsuri mai severe de combatere şi limitare a infecţiei cu Stafilococ Auriu MRSA. Astfel, începând cu dată 30.11.2018 se sistează toate internările în unitatea spitalicească”, au transmis, joi seară, reprezentanţii DSP Bucureşti. 

Potrivit acestora, pe măsură ce spaţiile vor fi eliberate prin externarea pacienţilor, acestea vor fi închise şi se vor aplica procedurile de curăţenie şi dezinfecţie terminală, urmate de efectuarea probelor de autocontrol.

„Întreg personalul medico-sanitar depistat că purtător de Stafilococ Auriu MRSA va fi scos din activitate până când va finaliza tratamentul specific şi probele de recontrol ale exudatelor nazale vor fi negative. Se va efectua exudatul nazal pentru întreg personalul unităţii sanitare, precum şi pentru toţi pacienţii internaţi în unitatea sanitară”, a mai transmis DSP Bucureşti.

În cazul rezultatelor pozitive pentru pacienţii internaţi vor fi consemnate în biletul de externare inclusiv în scrisoarea medicală către medicul de familie în vederea instituirii tratamentului adecvat. 

Ministerul Sănătăţii a anunţat anterior că, în urma unui control declanşat la Maternitatea Giuleşti după ce mai mulţi bebeluşi născuţi acolo au fost confirmaţi cu stafilococ auriu, s-a stabilit că 11 din cei 49 de angajaţi testaţi au fost depistaţi ca fiind purtători ai acestei bacterii. 

Printre motivele existenței bacteriilor în maternitatea se află și igiena angajaților. Personalul medical nu se spală și nu se dezinfectează corect pe mâini.

„Există nişte reguli, ei nu trebuie să vină la serviciu, trebuie să se trateze, lucrurile acesta se întâmplă. Am vorbit în nenumărate rânduri că nu ştim să ne spălăm pe mâini, am fost ironizată, normal, dar se pare că avem într-adevăr o problemă”, a declarat pentru News.ro ministrul Sorina Pintea. 

12 bebeluşi au fost depistaţi cu stafilococ auriu. Toţi copiii s-au născut la maternitatea Giuleşti şi au fost trataţi la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Cu o zi înainte de controlul declanșat de Ministerul Sănătății, prin care s-a descoperit sursa infecției, Primăria Municipiului Bucureşti şi Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Panait Sârbu” protestau vehement într-un comunicat în care precizau că bebelușii „au fost externaţi din maternitate fără să prezinte vreun semn de afectare cutanată”.

Asta, deși conducerea spitalului „Grigore Alexandrescu”, unde au fost internați ulterior nou-născuții bolnavi, a confirmat că toți bebeluși infectați cu stafilococul auriu s-au născut la maternitatea Giulești.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicuşor Dan, despre referendumul de duminică: „Vor exista niște normative de cost și va fi o echitate între locuitorii Bucureștiului”

Nicușor Dan, despre posibila respingere a referendumului pentru București: „Nu poate fi mai rău decât mandatul pe care l-am avut deja”

Olanda va impune controale la frontiere timp de șase luni. De când intră în vigoare măsura

Atac direct al lui Nicușor Dan la adresa Avocatului Poporului: „Apără mafia imobiliară”

Partenerii noștri