Lupta cu pesta porcină | 1,2 milioane de lei alocaţi pentru dezinfectanţi

Una dintre puţinele acţiuni concrete şi susţinute pentru prevenirea răspândirii virusului pestei porcine are loc la Galaţi. Consiliul Judeţean a decis alocarea une sume de aproximativ 1,2 milioane de lei pentru achiziţionarea unor soluţii de dezinfecţie, astfel încât să se evite noi focare. Primarii din judeţ au făcut deja un recensământ al gospodăriilor în care se cresc porci şi îndeamnă oamenii la calm.

Accident grav în Galați, provocat de un șofer beat. Momentul în care mașina iese de pe carosabil și zboară câțiva metri

Un cartier din Galați este terorizat de șacali. „Sunt peste tot”

Febra aftoasă a băgat spaima în crescătorii de vaci din România. Măsuri stricte luate în fermele din toată țara

Cei mai buni măcelari din România se pregătesc pentru Campionatul Mondial de la Paris

Vacanță de coșmar pentru un român întors în țară, după o încurcătură ca-n filme făcută de firma de închirieri mașini
Doi bărbați din Galați s-au plimbat cu sania trasă de mașină pe drumurile publice. Reacția autorităților
Cum arată viața în vârf de munte, pe timp de iarnă
Urmărire ca în filme a polițiștilor, în Galați: focuri de armă, depășiri și amenințări. Imagini surprinse de camerele de supraveghere
„Mulțumim cerului”. Speranță în agricultură după seceta din ultimii ani
Costel Fotea, preşedinte CJ Galaţi: Am calculat pe fiecare localitate cantitatea de substanţă, s-a înmulţit cu preţul, s-a alocat suma pentru fiecare localitate. Fiecare primar face, ulterior, achiziţia cu aparatul de specialitate a dezinfectantului.
Deşi hotărârea pentru alocarea banilor abia a fost dată, primarii din judeţul Galaţi au început de zile bune recensământul animalelor din gospodării.
Marian Ghinea, primarul comunei Vânători, jud. Galaţi: Pe raza comunei Vânători avem undeva la 80 de gospodării cu porci, totalizând un număr de 250 de capete. Nu sunt probleme. Avem un avantaj pentru că suntem departe de lunca Brateşului, nu prea interacţionăm cu turme de mistreţi
Cu toate astea, oamenii aşteaptă să fie luate măsuri preventive, nu să le fie omorâte animalele.
Marinela Nagy are 60 de ani şi, deşi nu are decât un porc în gospodărie, spune că va lua toate măsurile pentru prevenirea bolii.
Marinela Nagy: Cu o soluţie că o să vină, o să urmeze, să avem în faţă la cocină, când mergem înainte, să punem pe o tablă ceva, pe o cârpă, un covoraş, îmbibat cu soluţia aceea şi poate o da Dumnezeu să nu fie, sperăm. Dar dacă e ceva, n-avem ce face.
Şi în localitatea Şendreni oamenii s-au resemnat şi spun că, dacă virusul va ajunge în gospodăriile lor, vor fi nevoiţi să cumpere carne din magazine.
Singurul focar de infecţie cu pesta porcină din judeţul Galaţi a fost confirmat în comuna Suceveni, localitate în care, zilele trecute, au fost sacrificaţi toţi porcii.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News