Live

Giurgiu: Creşte numărul celor depistaţi pozitiv cu COVID-19 în judeţ şi care refuză internarea

Data publicării:
Foto: Guliver/Gettyimages

Un număr de 12 giurgiuveni depistaţi pozitiv cu COVID-19 au refuzat internarea şi opt au fost externaţi la cerere în condiţiile în care numărul cazurilor creşte de la o zi la alta după ce la finalul săptămânii trecute numărul celor confirmaţi pozitiv înregistrase o stagnare.

Potrivit Instituţiei Prefectului, în judeţ sunt 319 cazuri confirmate pozitiv în condiţiile în care în urmă cu 24 de ore erau 313 cazuri, în urmă cu 48 de ore erau 295 de cazuri, iar în perioada 11-13 iulie numărul îmbolnăvirilor se menţinuse constant la 283 de cazuri, informează Agerpres.

De la punerea în aplicare a deciziei CCR nicio persoană din judeţul Giurgiu nu se mai află în carantină instituţionalizată şi nici în autoizolare, iar de câteva zile giurgiuvenii au început să refuze internarea şi chiar să solicite externarea la cerere.

"Alte două persoane din judeţul Giurgiu au refuzat astăzi internarea astfel încât, până în prezent, dintre persoanele confirmate pozitiv, 12 au refuzat internarea, iar opt au fost externate la cerere", se arată într-un comunicat de presă emis vineri de Instituţia Prefectului Judeţului Giurgiu.

Până în prezent, au fost testate 4.025 de persoane din judeţul Giurgiu

Potrivit prefectului judeţului Giurgiu, Aneta Matei, din cele 35 de teste efectuate joi, 18 au ieşit pozitive la persoane care au fost contacţi direcţi ai celor depistaţi pozitiv în zilele trecute şi din cei 18, trei au refuzat internarea, iar "autorităţile încearcă să îi convingă să rămână izolaţi la domiciliu".

Până în prezent, au fost testate 4.025 de persoane din judeţul Giurgiu, dintre care 52 în ultimele 24 de ore.

Instituţia Prefectului Judeţului Giurgiu a mai menţionat faptul că începând din data de 15 iulie Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu a devenit unitate de specialitate care implementează Programul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile Prioritare şi în cadrul acestuia se realizează testarea de specialitate prin aparatul RT-PCR pentru stabilirea diagnosticului de sindrom respirator acut sever determinat de noul coronavirus SARS-CoV-2.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Autoturisme în valoare de 150.000 de euro căutate de autoritățile din Germania, găsite de polițiștii de frontieră din Giurgiu

Dialog halucinant despre Putin, extratereștri și Soros între Călin Georgescu și un reporter britanic. „Ai văzut tu cum arată Covidul?”

400.000 de dolari falși, schimbați la bancomate. Falsificatori de bani, vizați de percheziții în București și Giurgiu

Epidemia de Mpox este în continuare o urgență de sănătate publică, a anunțat OMS

Partenerii noștri