Live

Video Experiența unei românce care a participat la testarea noului vaccin Novavax: Am avut efecte secundare la placebo, nu la vaccin

Data publicării:
O româncă a participat ca voluntar la studiul pentru testarea noului vaccin anti-COVID de la Novavax Foto: Profimedia Images

Silvia Câmpeanu a participat ca voluntar la studiul pentru noul vaccin anti-COVID de la Novavax. Procesul de testare a durat un an și două luni, iar la final românca a aflat cu surprindere ce înseamnă efectul placebo. „Nu am știut niciodată cât de mare este puterea gândurilor noastre”, spune Silvia Câmpeanu, care a povestit la Digi24 experiența ei.

„Am fost extraordinar de surprinsă să aflu că atunci când mi-a fost administrat ser placebo, adică ser fiziologic, în două rânduri am avut o serie de efecte secundare, aș putea să le numesc în ghilimele, pe care nu aș fi crezut că pot să le am pur și simplu de la un ser fiziologic. Dar eram foarte focusată că voi primi vaccinul, eram foarte convinsă că am primit serul cu vaccinul și s-a întâmplat”, a povestit Silvia Câmpeanu.

„A fost o situație oarecum hilară, pentru că eu primisem serul fiziologic, iar soțul meu, care a participat și el, primise vaccinul. Eu am fost atât de convinsă că am primit vaccinul, încât am avut de la febră destul de mare, frisoane, vărsături, am leșinat de vreo două ori în baie, iar el nu a avut niciun fel de problemă și chiar îmi spunea, într-o seară în care mă chinuiam cu un frison, că uite, sigur tu ai primit vaccinul, că ai toate efectele secundare care ni s-au povestit, eu n-am primit vaccinul, sigur eu am primit serul fiziologic, pentru că eu nu simt absolut nimic”, și-a continuat relatarea Silvia Câmpeanu.

Ce înseamnă „efectul placebo”

Fiecare voluntar a primit și-și, a primit 4 injecții în total, două au fost vaccin și două au fost placebo. După câteva luni a urmat o procedură care se numește de „unblinding” și în care voluntarilor li se dezvăluie momentul în care au primit vaccin, respectiv ser fiziologic. Așa a putut constata Silvia Câmpeanu că de fapt, așa-numitele efecte secundare pe care le-a avut nu fuseseră, de fapt, în urma administrării vaccinului, ci a serului fiziologic.

„Când am primit vaccinul nu s-a întâmplat absolut nimic, nu am simțit absolut nimic, nu am avut niciun efect secundar, nu m-am simțit rău, nu mi-a crescut tensiunea, nu s-a întâmplat absolut nimic”, a rememorat Silvia Câmpeanu.

De altfel, majoritatea efectelor adverse în cadrul studiului au fost raportate de către cei care au primit placebo. „Și în studiul Pfizer am înțeles că s-a întâmplat același lucru, foarte multe persoane dintre cei care au raportat efecte adeverse erau, de fapt, primitorii de placebo. Sunt probabil persoanele foarte anxioase, care probabil atunci când au primit serul fiziologic s-au stresat extrem de tare și au somatizat”, își explică Silvia Câmpeanu.

Noile vaccinuri anti-COVID, cel mai atent studiate

Românca a participat ca voluntar la testarea vaccinului Novavax având o mare încredere în noua tehnologie și în noua generație de vaccinuri. Ea îi contrazice pe cei care susțin că vaccinurile anti-COVID nu au fost suficient testate.

„Cred că aceste vaccinuri anti-COVID sunt cele mai studiate, cele mai atent studiate și pregătite instrumente medicale care s-au făcut vreodată de către omenire”, spune Silvia Câmpeanu. „Studiul din care am făcut eu parte a avut în total, numai pentru faza 3, aproape 50.000 de voluntari, oameni de pe întreg globul, de diferite vârste, cu diferite probleme medicale, nu au participat în studiu numai oameni sănătoși, tineri ca brazii, au participat oameni între 18 și 85 de ani, inclusiv pacienți oncologici sau cardiaci. S-a acoperit și zona etnică, pentru că studiile s-au făcut în Mexic, în Marea Britanie, în țări africane, în Australia, fiecare voluntar, fiecare persoană care a participat fiind foarte atent monitorizată”, a precizat ea.

Silvia a povestit că timp de un an și două luni sănătatea i-a fost foarte atent monitorizată și nu a putut lua nicio pastilă fără să anunțe. Din șase în șase săptămâni i s-au recoltat probe de sânge pentru a se vedea nivelul de anticorpi și eventuale alte schimbări în organism. „Uneori era chiar enervantă toată această procedură prin care trebuia să trecem la fiecare șase săptămâni, dar nu s-a sărit nici măcar vreodată vreun pas, totul este extrem de atent studiat”, dă asigurări Silvia Câmpeanu.

„A fost o experiență extraordinară, extrem de intensă, care m-a învățat foarte  multe lucruri nu numai despre vaccinuri, ci și despre mintea umană”, a conchis românca.

Vaccinul denumit Nuvaxovid, care ar putea deveni al cincilea autorizat în Uniunea Europeană, utilizează o tehnologie diferită de cea folosită pentru vaccinurile deja autorizate la scară largă în lume.Este un aşa-numit vaccin „subunitar”, pe bază de proteine care declanşează un răspuns imunitar, fără virus. Producătorul Novavax a cerut în noiembrie autorizarea din partea Agenției Europene a Medicamentului.

 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat de 62 de ani din Germania s-a vaccinat anti-Covid de 217 ori. Ce au constatat cercetătorii

Andrei Baciu și-a dat demisia de la șefia CNAS

DNA: Florin Cîțu e urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave

Florin Cîțu a fost la DNA, în dosarul vaccinurilor: Mi-am exercitat atribuțiile de prim-ministru cu respectarea legislației în vigoare

Partenerii noștri