Live

Exemple de impostori medicali în Italia. Cazul fermierului devenit dentist și al ginecologului fără studii

Data publicării:
Foto: GettyImages

Matteo Politi s-a dat drept medic şi în ţara natală. A fost prins întâmplător, după câteva săptămâni în care a profesat ca doctor. Jurnaliştii din Peninsulă cred că acesta a părăsit ţara, dar nu şi-a schimbat obiceiurile. Cazul lui Politi nu este nici pe departe singular în Italia. Desigur, rămân cazuri excepţionale şi din fericire ajung să fie depistate. Problema e că uneori, impostorii apucă totuşi să le producă suferinţe inutile tocmai oamenilor care vin la ei, convinși că se vor însănătoşi. Sergiu Balaban, corespondent Digi24 în Italia, a întocmit o mică listă cu înşelătoriile de acest gen din Peninsulă. Impostori sunt și în România. Direcţia de Investigaţii Criminale a deschis anul trecut 136 de dosare pentru exercitarea fără drept a unei profesii. 

2017: Un agricultor s-a reprofilat în dentist, fără studii și cudiplome false. Avea chiar și un cabinet în Ravenna, cu 280 de pacienți activi.

2018: O întreagă echipă de medici falși din Lombardia (de la anestezist la asistentă, în total șapte persoane) operau în spitalele din Lombardia fără titluri de studii, în domeniul esteticii (transplanturi de păr).

2017: 22 de dentiști falși în Emilia Romagna + numeroase cazuri de dietologi cu studii superioare false prin Norvegia, Danemarca, SUA.

2018: Un profesor de la Inginerie Civilă din Macerata a predat cursuri 35 de ani pe baza unei diplome false. El a participat chiar și la analiza teritorială a caselor afectate de cutremurele din Umbria. A fost prins când s-a pensionat.

2017: Medic ginecolog fals profesează zece ani în Venezia. Este prins după ce a asistat o naștere și nou-născutul ar fi fost rănit din cauza unui procedeu greșit. Ancheta a dovedit că el nu avea studii.

Il Giornale scria acum câțiva ani despre subiectul ăsta: cu 40 de euro puteai deveni doctor, cu ajutorul internetului. Elveția era cea mai căutată țară.

136 de dosare pentru exercitarea fără drept a unei profesii, în România

Cazul italianului care se dădea medic fără să aibă o minimă experiență nu este singular în România. O dată la trei zile cel puţin o persoană este păcălită de falşi profesionişti.

Direcţia de Investigaţii Criminale a deschis anul trecut 136 de dosare pentru exercitarea fără drept a unei profesii. Cele mai multe cazuri au avut loc la oraş. Nici nu e de mirare că numărul unor astfel de cazuri e atât de mare.

Legea nu este foarte aspră cu impostorii. Codul penal pedepseşte exercitarea fără drept a unei profesii cu închsioarea de la 3 luni la un an, sau cu amendă.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Două noi numiri ale lui Donald Trump în diplomație: un miliardar pleacă în Italia și un producător „The Apprentice” în Regatul Unit

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă şase ani de închisoare. Ce acuzații îi aduc procurorii

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

Partenerii noștri