Live

Echipament medical donat de Germania, adus la Bucureşti cu aeronava cu care au venit şi militarii români răniţi în Afganistan

Data actualizării: Data publicării:
Avion al Forțelor Aeriene Române, C-130 Hercules.

Echipament medical donat de statul german şi destinat secţiilor de terapie intensivă unde sunt trataţi bolnavii de COVID-19 a fost adus, joi, la Bucureşti, cu o aeronavă militară, cu care au fost transportaţi şi militarii români răniţi în luna octombrie în Afganistan, care au fost trataţi Centrul Medical Landstuhl, informează Agerpres.

Aeronava C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române a aterizat la Baza 90, unde este prezent şi premierul interimar Nicolae Ciucă.

Statul german a donat României, potrivit Ministerului Sănătăţii, 10 aparate de ventilaţie pulmonară de tip Trilogy Evo O2 produse de Philips GmbH Respironics şi 30 de aparate de ventilaţie pulmonară de tip Lumis 150 produse de ResMed. Dispozitivele medicale sunt destinate tratamentului pacienţilor care suferă de forme medii şi grave de COVID-19.

Militarii români care au revenit în ţară vor fi internaţi pentru a fi evaluaţi de o comisie medicală. Ei vor fi transportaţi la Centrul de asistenţă medicală multidisciplinară pentru militarii răniţi în teatrele de operaţii din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davila”. În funcţie de rezultatul investigaţiilor clinice şi paraclinice, militarii vor beneficia de tratamente medicale de specialitate, asistenţă şi consiliere psihologică şi programe de recuperare neuromotorie postoperatorie, adaptate şi individualizate la fiecare caz în parte, a informat MapN.

Patru militari din Batalionul 191 Protecţia Forţei „Golden Lions” au fost răniţi într-un atac cu dispozitiv exploziv improvizat ce a avut loc pe 21 octombrie, în timpul executării unei misiuni de patrulare în zona de responsabilitate din regiunea Kandahar din Afganistan.

Militarii români se deplasau cu un convoi de autovehicule MRAP (Mine Resistant Ambush Protected - autovehicule rezistente la mine şi protejate împotriva ambuscadelor), dispozitivul exploziv declanşându-se la trecerea ultimului autovehicul din coloană.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Telemedicină cu scandal. Șase aparate de radiologie de ultimă generație zac nefolosite în spitalele din Bihor. Explicația halucinantă

Harta neagră a incidenței cazurilor de tuberculoză. Familii întregi se îmbolnăvesc, iar aparatura modernă stă în cutii, sub cheie

Situație revoltătoare: Accesul bolnavilor de cancer la aparatură de ultimă generație, blocat de peste un an la Institutul Oncologic

Lovitură de 4,5 milioane de euro cu aparatură medicală furată din Franța, surprinsă de camerele video. Opt bărbați, reținuți în România

Partenerii noștri