Live

Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în cazul unui medic de la SJU Piteşti

Data publicării:
FOTO: Getty Images

Procurorii au deschis, joi, un dosar de cercetare penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor în cazul unui medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti, care nu a respectat măsurile preventive, deşi prezenta simptome specifice infectării cu noul coronavirus, informează Agerpres.

"În esenţă, s-a reţinut faptul că un angajat al unei unităţi medicale, deşi prezenta simptomatologia specifică diagnosticului COVID-19, nu ar fi respectat măsurile privitoare la prevenirea sau combaterea SARS-CoV-2, în condiţiile în care ar fi putut efectua testare Real-Time PCR, activitate care ar putea avea ca urmare răspândirea unei asemenea boli", se arată într-un comunicat de presă transmis joi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Instituţia Prefectului Argeş a anunţat, joi, că Secţia de Chirurgie Vasculară de la SJU Piteşti va fi închisă, după ce un medic a fost confirmat cu COVID-19.

"Conform datelor DSP Argeş, numărul contacţilor direcţi ai medicului (...) infectat cu virusul COVID-19 este de aproximativ 50 de persoane. Printre ele se află şi 23-24 de pacienţi, restul contacţilor fiind cadre medicale. Soţia doctorului depistat pozitiv este şi ea cadru medical, nu prezintă simptome şi a fost izolată la domiciliu de două zile. Ancheta epidemiologică este încă în desfăşurare", se precizează într-un comunicat al Instituţiei Prefectului Argeş.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vești bune pentru șoferi. Se deschide circulația pe 16 kilometri din tronsonul Curtea de Argeş - Piteşti al autostrăzii A1

Un copil de 11 ani a fost mutilat de explozia unei petarde. Se juca împreună cu alți șase prieteni și împreună au improvizat o „bombă”

Zeci de lingouri de aur nedeclarate, găsite în bagajul unui bărbat, pe Aeroportul Timișoara. Ce valoare aveau

Un îngrijitor al Grădinii Zoologice Pitești a murit, după ce a fost atacat de un tigru

Partenerii noștri