Live

Directorul Spitalului din Iași, avertisment sumbru: „În două săptămâni, medicii vor trebui să aleagă pe cine tratează sau nu”

Data publicării:
Pacient intubat la terapie intensivă. Foto: GettyImages

Spitatul de Boli Infecțioase din Iași este ocupat până la limita maximă cu pacienți Covid-19 și singura posibilitate de a interna cazuri noi este prin eliberarea paturilor, spun medicii ieșeni. Ei avertizează că, în ritmul actual, în curând se va ajunge în situația ca medicii să fie obligați să aleagă pe cine tratează.

Județul Iași a raportat miercuri al doilea cel mai mare număr de cazuri noi de coronavirus după București, 157 de infectări, iar spitalele nu mai fac față. 

“S-au făcut 11 externări ieri. Sigur, acele locuri vor fi ocupate, iar ieri, la prânz, aveam două locuri libere care s-au ocupat imediat. În acest moment, în spital, există mulţi pacienţi cu factor de risc major în ceea ce priveşte COVID 19. Locurile libere există doar de la o zi la alta, sau de la o raportare la alta, amintind faptul că avem două raportări pe zi spre DSP”, a declarat dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iași, potrivit Ziarul de Iași.

Situaţia de la compartimentele ATI destinate bolnavilor COVID 19 este din ce în ce mai tensionată: medicii îşi fac treaba din punct de vedere terapeutic la maxim, dar se pune problema cât vor rezista, în condiţiile în care Iaşul are peste 100 de cazuri raportate zilnic în ultima săptămână.

“Terapia Intensivă nu mai face faţă. Dacă 5% dintre cazurile noi ajung în ATI, în două săptămâni, medicii vor trebui să aleagă pe cine tratează sau nu”, a mai spus dr. Carmen Dorobăţ.

“Medicii de la ATI au atenţionat încă de la începutul lunii mai că posibilitatea să ajungem în acest moment există. Şi am ajuns… Şi asta chiar dacă am făcut un apel la populaţie să respecte măsurile de protecţie. Să nu bagatelizeze acest virus. Din nefericire, aceste reguli nu au fost respectate. Am ajuns în acest moment critic, şi ne apropiem cu paşi repezi de o sufocare a sistemului sanitar”, a declarat şi dr. Florin Roşu, şeful compartimentului AT din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Val de viroze din cauza schimbării vremii: 90.000 de cazuri de infecții respiratorii într-o săptămână. Sfatul medicilor

Un bebeluş de 2 luni a murit din cauza COVID-19

Un al 7-lea val de COVID ar putea veni în toamnă, spune Alexandru Rafila

Peste 9.300 de cazuri noi de COVID, în ultimele 24 de ore. Aproape 4.000 de pacienți internați, peste 600 sunt minori

Partenerii noștri