Live

Dezvoltarea vaccinului românesc anti-COVID s-a mutat la Institutul Cantacuzino. Cercetătorii de la OncoGen au anunțat parteneriatul

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Getty Images

Centrul OncoGen din Timișoara anunță într-un mesaj pe Facebook, că a semnat un parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” pentru a crea un posibil vaccin împotriva coronavirusului. Vaccinul dezvoltat de OncoGen împotriva virusului SARS-nCoV-2 va fi administrat intranazal fie sub formă de picături, sau prin pulverizare.

„Centrul OncoGen a semnat un acord de colaborare cu Institutul Cantacuzino, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”

Împreună facem tot posibilul pentru a dezvolta producția de vaccinuri în România, inclusiv a vaccinului împotriva Covid-19 dezvoltat de Centrul OncoGen.

Avem convingerea că Institutul Cantacuzino poate contribui substanțial la materializarea acestor obiective prin reînceperea producției de vaccinuri.

Cu această ocazie vă anunțăm că Centrul OncoGen, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, a câștigat competiția organizată de Ministerul Educației și Cercetării pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva virusului SARS-nCov-2.

Suma se ridica la 3,5 milioane RON și ne permite continuarea cercetărilor pentru vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de Centrul OncoGen și recunoscut atât de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) cât și de Guvernul Britanic.

Susținem dezvoltarea cercetării medicale și creșterea competitivității României. Avem încredere în cercetătorii români și în capacitatea lor de a schimba România în bine”, precizează Centrul OncoGen.

Vaccinul dezvoltat de OncoGen împotriva virusului SARS-nCoV-2 va fi administrat intranazal, fie sub formă de picături, sau prin pulverizare.

„Administrarea unui vaccin se poate face: fie prin injecție, fie intranazal, fie prin piele (skin patch). Noi am ales această metodă, intranazală, luând în considerare felul în care virusul SARS-nCoV-2 pătrunde în corpul uman”, transmit reprezentanții OncoGen.

Virgil Păunescu, șeful OncoGen, este vizat de o anchetă internă a Spitalului Județean după ce s-a autovaccinat cu vaccinul neomologat pentru a observa efectele. El spunea că, în lipsa sprijinului guvernamental, nu poate efectua testele clinice necesare pentru dezvoltarea vaccinului.

„Mi-am administrat vaccinul pe care am anunțat că l-am pus la punct încă din luna februarie. Între timp am primit substanțele, proteinele care compun acest vaccin, și pentru că vrem să colaborăm, și vom colabora cu Institutul Cantacuzino ne-am gândit să îl facem cât mai simplu posibil. Se administrează sub formă de aerosol sau de picături. Eu mi-am administrat picături intranazale într-o soluție de vitamina A. Am făcut acest gest pentru că ne-am împotmolit, pe de o parte cu cercetările din lipsă de fonduri, pe de altă parte pentru că eu oricum sunt investigatorul principal în acest subiect și sunt cel mai, să zic așa, nu îndreptățit, dar cel mai potrivit să observ ceea ce se întâmplă dacă te vaccinezi – care sunt reacțiile postavaccinale, care sunt efectele secundare în mod deosebit, pentru că această fază a testării, în general este legată de siguranța vaccinului”, declarat Virgil Păunescu.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Probele de la Colegiul din Timișoara unde s-au infectat elevi și profesori au confirmat norovirusul. Nimeni nu știe însă sursa acestuia

Un bărbat de 62 de ani din Germania s-a vaccinat anti-Covid de 217 ori. Ce au constatat cercetătorii

Andrei Baciu și-a dat demisia de la șefia CNAS

DNA: Florin Cîțu e urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave

Partenerii noștri