Live

Concediile medicale pentru izolare și carantină, plătite cu prioritate. Măsuri prelungite pentru funcționarea sistemului de sănătate

Data publicării:
Persoană izolată la domiciliu. Foto: GettyImages

Guvernul aprobat prin ordonanță de urgență prelungirea până la sfârșitul anului a unor măsuri care vizează sistemul de asigurări de sănătate, în vederea limitării efectelor epidemiei de coronavirus. Concediile medicale acordate persoanelor puse în carantină sau izolare vor fi decontate cu prioritate.

Executivul a prelungit până la 31 decembrie 2020 a unor măsuri care erau valabile până la 30 septembrie:

  • acordarea tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României şi suportarea din bugetul FNUASS a serviciilor medicale și medicamentelor pentru tratarea cazurilor COVID-19 şi complicaţiile acestora
  • contractarea de către casele de asigurări de sănătate a întregii sume alocate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu destinaţie servicii medicale spitaliceşti
  • menținerea modalității de decontare lunară pentru unităţile sanitare cu paturi care furnizează servicii medicale spitaliceşti, în regim de spitalizare continuă, fără a mai fi necesară o regularizare a trimestrelor II, III și IV
  • decontarea serviciilor medicale acordate în unităţile sanitare din asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic la nivelul activităţii efectiv realizate, dar nu mai mult de 8 consultaţii/oră/medic
  • consultațiile medicale acordate în asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate, inclusiv pentru unele servicii conexe necesare actului medical, pot fi acordate și la distanță, utilizând orice mijloace de comunicare
  • posibilitatea ca medicii de familie să prescrie pentru pacienții cronici medicamente restricționate din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare
  • decontarea la nivelul realizat a serviciilor acordate de unităţile specializate, care furnizează consultaţii de urgenţă la domiciliu şi transport sanitar neasistat, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, în condiţiile în care acestea depăşesc nivelul contractat
  • posibilitatea suplimentării sumelor contractate cu casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de servicii medicale paraclinice, pentru investigaţiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 după externarea din spital
  • decontarea la nivelul realizat a serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu și serviciile de îngrijiri paliative la domiciliu, în condiţiile în care acestea depăşesc nivelul contractat
  • decontarea serviciilor medicale acordate de sanatoriile/secţiile sanatoriale din spitale, care desfăşoară activitate, la nivelul indicatorilor realizaţi în limita valorii de contract, dacă se acoperă cheltuielile efectiv realizate sau, după caz, la nivelul cheltuielilor efectiv realizate, în limita valorii de contract, în situaţia în care valoarea indicatorilor realizaţi este mai mică sau egală cu nivelul cheltuielilor efectiv realizate, fără a mai fi necesară o regularizare a trimestrelor II, III și IV
  • menținerea valabilității biletelor de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv cele pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare, biletelor de trimitere pentru specialităţi paraclinice, recomandărilor medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive, precum și a deciziilor de aprobare pentru procurarea dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive, al căror termen de valabilitate expiră până la data de 31 decembrie 2020.

În ceea ce privește acordarea certificatelor și indemnizațiilor de concedii medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, prin actul normativ s-a aprobat menținerea alocării în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate a sumelor suplimentare pentru decontarea cu prioritate a concediilor medicale acordate persoanelor pentru care s-a instituit măsura de carantină sau izolare.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sindicaliști: Politicile de austeritate bazate pe tăieri şi îngheţări de venituri reprezintă soluţii superficiale şi dăunătoare

Klaus Iohannis atacă la CCR legea de aprobare a ordonanței privind amnistia fiscală

Bilanțul lui Ciolacu după ultima ședință de guvern: „Toate datele oficiale arată că acest guvern şi-a făcut treaba”

Marcel Ciolacu, la ultima şedinţă de guvern: „Nu a fost un mandat uşor”. Ce mesaj are pentru viitorul cabinet

Partenerii noștri