Live

Ce spune Nelu Tătaru despre numirea unei persoane care a lucrat în turism la șefia spitalului din Câmpeni

Data publicării:
Nelu Tătaru. Foto: InquamPhotos/George Călin

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, sâmbătă, că va trimite Corpul de Control la spitalele din Câmpeni, judeţul Alba, după ce a primit mai multe sesizări privind activitatea din cele două unităţi medicale.

Întrebat de jurnalişti de ce a ales să-l numească pe Valentin Gog în funcţia de manager a Spitalului Orăşenesc Câmpeni, o persoană care a lucrat în turism, ministrul Tătaru a declarat că „nu a fost o schimbare, ci a fost o prelungire”. El a spus totodată că „sunt medici revoltaţi, dar sunt şi medici care au făcut actuala propunere”.

„Nu a fost o schimbare, a fost o prelungire. Am cerut o informaţie de la comunitatea locală, am cerut o informaţie de la personalul medical. Sunt sesizări multe. Voi trimite şi corpul de control atât pentru patologie COVID, pentru că nu a fost înţeleasă şi tratată cum trebuie, cât şi pentru gestionarea ca management a unităţilor sanitare. Sunt două în acel oraş”, a spus ministrul Nelu Tătaru, potrivit Agerpres.

El a criticat faptul că în doi ani au fost mai mulţi manageri interimari.

„Haideţi să lăsăm la o parte politica. Acolo putem vedea în acest moment stricarea unui folclor local. După cum puteţi vedea, tot ceea ce a însemnat administraţie locală a însemnat nu numai o politizare dar şi o transformare a medicinei în orice altceva, numai medicină nu. Când ai mai mult de doi ani în care schimbi 11-12 manageri, toţi interimari, pentru a fi în subordinea cuiva”, a spus ministrul Sănătăţii.

Reacţia vine după ce primarul PSD din Câmpeni, Călin Andrieş, a cerut Ministerului Sănătăţii să revină asupra deciziei de numire a lui Valentin Gog, membru PNL, de la conducerea spitalului din localitate întrucât nu ar avea competenţele necesare.

La Câmpeni funcţionează un Spital de Boli Cronice (Sanatoriul TBC).

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Jandarmii din Alba au deblocat din nămeţi o maşină în care se aflau doi adulţi şi un copil de 2 ani

O femeie din Alba a fost înșelată cu 25.000 lei, prin metoda „Accidentul”. Ce recomandări au polițiștii în astfel de situații

Grav accident pe DN 1, la ieşirea din Sebeş. Un bărbat a fost prins sub un autoturism răsturnat

Doi polițiști au fost găsiți împușcați în cap, unul în județul Iași, altul în Alba care s-a sinucis. Ambii au murit

Partenerii noștri