Live

7 din 10 români iau suplimente alimentare fără să ceară sfatul medicului. Pericolul la care se expun oamenii

Data publicării:
7 din 10 români iau suplimente alimentare fără să ceară sfatul medicului.

7 din 10 români iau suplimente alimentare, iar numărul lor s-a dublat în ultimul an! Din nefericire însă, cei mai mulți apelează la astfel de soluții, fără a cere sfatul medicului, iar acest lucru poate afecta grav sănătatea.

Consumul de vitamine pentru imunitate este un obicei pe care îl au majoritatea românilor în perioada rece. Pastilele care inițial par prieteni de nădejde, pot deveni dușmanii organismului nostru.

Radu Țincu, medic ATI Spitalul Floreasca: Multă lume le consideră fără efecte adverse, pentru că sunt naturale, ceea ce este fals, pentru că dacă au un efect farmacologic activ, pentru că de aceea le administrează, ele acționează în interiorul organismului și pot să determine și o serie de reacții adverse. Unele dintre ele, folosite pe o perioadă lungă de timp, pot să determine anumite fenomene toxice, de toxicitate la nivelul tubului digestiv.

Ana-Maria Păun, jurnalist Digi24: Consumul de vitamine și suplimente a crescut considerabil în acest al doilea an al pandemiei. Astfel, 81% dintre români au luat în ultimele trei luni vitamine și minerale, iar 70% au luat suplimente alimentare pentru a-și întări sistemul imunitar.

Puţini ştiu că aceste suplimente, luate după ureche, sunt foarte periculoase.

„Toate aceste suplimente, chiar dacă sunt din plante încarcă foarte tare ficatul”

Lygia Alexandrescu, medic nutriționist: Nu luăm suplimente fără să ne facem analize în prealabil. Există minerale care, luate după ureche, după sfatul vecinului din lift, duc la dezechilibre în organism. Aportul de fier, mergi și iei de capul tau dacă ești anemic... Fierul este hepatotoxic. Există interacțiune între suplimente și medicamente. Toate aceste suplimente, chiar dacă sunt din plante încarcă foarte tare ficatul.

Alex este sportiv de performanță de 24 de ani și recunoaște că ia suplimente înainte de antrenamente. Cu toate acestea, nu neglijează nici alimentația.

Alex Popescu, sportiv de performanță: Apelez la cele de tip plafar. Cele pentru ficat nu-mi lipsesc, fiind și sportiv. Suplimentele le iei dacă nu face față alimentația, atunci apelezi la ele, ar trebui să le ia în mod special sportivii.

Dacă vorbim despre modul în care aleg românii aceste suplimente, 70% au recunoscut că se orientează către farmacii în funcție de cost. Mai bine de o treime urmăresc diferite promoții sau oferte disponibile sau țin cont de diversitatea produselor. 6% apelează la prieteni sau cunoscuți.

Reporter: Ana-Maria Păun / Operator: C. Pogonaru

 

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Substanțe periculoase interzise, detectate în sute de produse cosmetice comercializate în Europa, inclusiv în România

Consum uriaș de suplimente alimentare și vitamine în rândul românilor. Avertismentul medicilor pentru cei care le iau

Studiu: Copiii care folosesc creme hidratante și loțiuni de plajă sunt expuși la niveluri mari de ftalați care le perturbă hormonii

O femeie de 60 de ani spune că a reușit să-și scadă vârsta biologică la 35 de ani cu doar patru schimbări în stilul de viață

Partenerii noștri