3 mililitri de sânge pot salva un bolnav de leucemie. Îndemnul unei tinere vindecate: Celulele stem sunt minuni
3 mililitri de sânge fac diferența dintre viaţă şi moarte. Este strigătul medicilor de la Centrul de Transfuzii Sanguine de la Timişoara, care încearcă să îi facă pe oameni să îşi dea seama de importanţa Registrului Donatorilor de Celule Stem. Odată sângele donat, trebuie doar să vă înregistraţi. Puteţi salva astfel chiar şi un bolnav de leucemie. E atât de ușor să intrăm în rândul lumii, susțin cadrele medicale din orașul de pe Bega, care au prezentat cazul unei tinere, care a beneficiat de un transplant salvator. Donatorul, însă, este din Anglia.
A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale
Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei
Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei
Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe
Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte
Doi nevăzători, agresați într-o biserică din București, după ce au intrat cu câinii ghizi. „Ne-au amenințat că ne taie picioarele”
Proprietarii de cafenele și Fiscul se luptă în instanță pentru TVA la cafea și ceai
Copiii români de la țară, victimele sărăciei
„A început de la o durere, ușor spre moderat, la umărul drept. La o săptămână după biopsie, am ajuns în Urgențe, la Spitalul Județean cu tromboză venoasă profundă la piciorul drept, o complicație a bolii”, povestește Daliana Tătar, pacientă.
Altfel spus, leucemie. Din acel moment, pentru Daliana Tătar, a început un șir lung de proceduri medicale dureroase pentru a stopa evoluția galopantă a bolii.
„Transplatul era singura mea șansă la viață”, spune Daliana Tătar, pacientă.
A fost norocoasă, spun medicii. A găsit donator la doar 6 luni de la diagnosticare. Intervenția a avut loc la Spitalul Louis Turcanu din Timișoara.
„Îmi părea bine dacă era un donator român - dar nu-mi pare rău că a fost donator englez”, mărturisește Daliana Tătar, pacientă.
Medicii spun că mulți nu știu încă de Registrul Donatorilor de Celule Stem, deşi e funcţional în România, de şase ani. Reuneşte, la nivel național, 60.000 de persoane.
„Sunt persoane, pe care, deși le informăm, nu acceptă. După înscriere, se recoltează acest sânge, se analizează, se fac markerii genetici, și persoana rămâne în această bază de date”, spune Valentina Tartan, responsabil Registrul donatorilor de celule stem.
În Timiș, 1.000 de persoane se înscriu, în fiecare an, în Registrul Donatorilor de Celule Stem. Numărul solicitărilor este însă mai mare. 200 de oameni sunt pe listele de aşteptare pentru un transplant salvator.
„Trebuie să existe o compatibilitate de 80% cu bolnavul. Dacă există această compatibilitate, îl anunțăm și hotărăște dacă donează pentru persoana respectivă”, explică Valentina Tartan - responsabil Registrul donatorilor de celule stem.
Sunt 18 centre din toată țara, unde se pot face înscrieri în Registru.
„Viața după transplant, cred că e mai minunată decât cea de dinante de transplant, pentru că sunt sută la sută sănătoasă, am 100% celulele donatorului. Vreau ca lumea să fie informată ce înseamnă celule stem, ce înseamnă să donezi sânge și să nu le fie frică să vină să doneze pentru că celulele stem sunt minuni”, spune Daliana Tătar, pacientă.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News