Live

"S-a întâmplat foarte repede totul". O asistentă de la Ambulanța Galați a ajutat o femeie să nască acasă

Data publicării:
Credit foto: Guliver/Getty Images

Intervenție specială pentru o asistentă din Galați. În a doua ei săptămână pe Ambulanță a ajutat la nașterea unei fetițe, scriu jurnaliștii de la Viața liberă. Apelul la 112 a venit când femeia gravidă era deja în travaliu, astfel că în momentul în care echipajul medical a ajuns la caz, bebelușul era deja pe drum.

Apelul la 112 fusese dat de mama gravidei. Femeia solicita agitată transportul fiicei sale la spital, întrucât aceasta intrase deja în travaliu și urma să nască.

În mai puțin de 5 minute de la apel, echipajul de Ambulanță era deja la domiciliul familiei, doar că nașterea se declanșase deja, așa că nu a mai fost timp pentru a o transporta pe viitoarea mămică la spital.

"S-a întâmplat foarte repede totul. În momentul în care am ajuns, mămica era pregătită și în 5 minute s-a născut copilașul - o fetiță. În momentul în care bebelușul a fost expulzat, am urmat toată procedura standard, s-a pensat cordonul ombilical, s-a aspirat bebelușul și s-a verificat dacă are reflexe. Până la urmă, a fost naștere la domiciliu. S-a născut o fetiță sănătoasă, în jur de 2,8 kg, cu un scor Apgar 10. Mămica este foarte bine și fericită. Este prima mea intervenție la o naștere. Sunt începătoare, abia împlinesc două săptămâni de când lucrez la Ambulanță", a spus Mihaela Joacă, asistenta care a ajutat la nașterea fetiței.

"Asistenta a ajutat la expulzie. Din păcate, mama și bunica tăiaseră deja cordonul ombilical, capătul vaginal nu se vedea, capătul fătului era nelegat, lucru care putea să ducă la o hemoragie puternică și chiar la decesul nou-născutului. Asistenta a clampat cordonul ombilical, a acordat asistența necesară pentru un nou-născut, protecția termică, aspirația secrețiilor. Echipajul cu medic trimis în ajutor a transportat apoi la maternitate și mama, și copilul", a explicat dr. Mihai Polinschi, directorul medical al SAJ Galați, pentru sursa citată.

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Mulțumim cerului”. Speranță în agricultură după seceta din ultimii ani. Culturile de toamnă și livezile și-au revenit spectaculos

Un bărbat din Galați a murit, după ce s-a opărit la duș în timp ce se afla în arest. Fusese reținut după ce și-a ucis părinții

„Acesta e un avertisment”. Poliția, sesizată după ce un bărbat a amenințat la telefon că va fi „un incident” la un club din Capitală

Ambulanță aflată în misiune, implicată într-un accident în Constanța. O femeie de 77 de ani a fost dusă la spital

Partenerii noștri