Românii care s-au vaccinat cu Johnson&Johnson pot face, de luni, rapelul
Începând de luni, 8 noiembrie, românii care s-au vaccinat cu Johnson&Johnson și care au mai mult de șase luni de la inoculare, pot merge să facă rapelul. Recomandarea este administrarea unui vaccin pe bază de ARN mesager, Pfizer sau Moderna, dar, alternativ, ei pot opta pentru același vaccin cu care s-au imunizat prima dată, a declarat, sâmbătă, coordonatorul CNCAV, medicul Valeriu Gheorghiță.
Valeriu Gheorghiță a reamintit, sâmbătă, la Maratonul Informării, că de luni românii care s-au vaccinat cu Johnson&Johnson pot merge să facă rapelul.
„Începând de luni, 8 noiembrie, persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania Johnson&Johnson, care au mai mult de 6 luni, se pot vaccina și cu doza de rapel, de primă intenție cu vaccin pe bază de ARN mesager. Alternativ pot opta și pentru vaccinul de la Johnson&Johnson”, a spus Valeriu Gheorghiță.
Coordonatorul CNCAV a declarat, la finalul lunii octombrie, că în baza recomadărilor şi studiilor ştiinţifice s-a decis că toate persoanele care au fost vaccinate cu Johnson&Johnson vor avea recomandare de rapel după minimum 6 luni, de primă intenţie, cu vaccinuri pe baza de ARN mesager, fie de la Pfizer, fie de la Moderna, iar în cazul în care se optează pentru Moderna, doza va fi întreagă. De asemenea, persoanele care au fost vaccinate cu vaccin de la compania Johnson&Johnson vor putea opta la rapel şi pentru a face acelaşi tip de vaccin, adică Johnson&Johnson, opțiunea fiind a fiecărei persoane.
Citește și: Valeriu Gheorghiță: Am putea să ajungem la finalul anului la o imunitate de grup de peste 75%
Editor : Alexandra Andronie
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News