România interzice, timp de o lună, importurile de grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță din Ucraina
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă că implementează măsurile preventive pentru anumite produse cu origine Ucraina şi astfel nu va permite, până în 5 iunie, importurile în România de grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţă originare din Ucraina. Măsurile vizează doar contractele semnate după data de intrare în vigoare a noilor prevederi.
”Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) aplică noile prevederi ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/903 al Comisiei, din 2 mai 2023, de introducere a unor măsuri preventive privind anumite produse originare din Ucraina, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Astfel, ANSVSA nu va permite importurile în România de grâu, porumb, floarea-soarelui şi rapiţă originare din Ucraina, de la data de intrării în vigoare a Regulamentului mai sus menţionat, până la data de 5 iunie 2023”, a transmis ANSVSA, miercuri, într-un comunicat de presă citat de News.ro.
Potrivit sursei citate, aceste măsuri vizează doar contractele semnate după data de intrare în vigoare a noilor prevederi şi se aplică până în 5 iunie.
Pentru celelalte tipuri de produse de origine nonanimală, care nu fac obiectul acestor noi reglementări, ANSVSA face controale pentru transporturile provenite din Ucraina la Posturile de Control la Frontieră/Puncte de Intrare şi la destinaţia finală (depozite de cereale, unităţi de procesare şi comercializare) a acestor produse.
De asemenea, în concordanţă cu recomandările Comisiei Europene privind sprijinirea rutelor de transport pentru Ucraina, ANSVSA a înfiinţat noi Puncte de Intrare, în judeţele de la graniţa cu Ucraina şi Republica Moldova, pentru a eficientiza actul de control oficial, în corelaţie cu numărul de transporturi de cereale.
ANSVSA adaugă că va continua acţiunile de verificare şi împreună cu celelalte instituţii responsabile va colabora pentru identificarea de noi măsuri menite să eficientizeze şi să fluidizeze transportul de mărfuri.
Premierul Nicolae Ciucă a salutat, sâmbătă, acordul provizoriu la care a ajuns Comisia Europeană cu cele cinci state afectate de situaţia cerealelor din Ucraina, printre care şi România, el subliniind că măsurile convenite demonstrează că abordarea României de a avea o poziţie strict europeană, cu evitarea oricăror excese unilaterale, a fost una corectă şi echilibrată.
”Salut acordul provizoriu la care a ajuns Comisia Europeană cu cele cinci state afectate de situaţia cerealelor din Ucraina, printre care şi România. Măsurile convenite demonstrează că abordarea României de a avea o poziţie strict europeană, cu evitarea oricăror excese unilaterale, a fost una corectă şi echilibrată şi că, astfel, le vom putea garanta fermierilor români mai mult sprijin decât dacă am fi procedat individual”, a scris premierul pe Facebook.
El a precizat că, în mod concret, acest acord prevede un nou pachet de susţinere în valoare de 100 de milioane de euro pentru fermierii afectaţi din statele vecine Ucrainei. Suma care îi va reveni României se va adăuga celor 20 de milioane de euro, jumătate bani europeni şi jumătate de la bugetul de stat, deja aprobate în şedinţa de Guvern.
”De asemenea, acordul încheiat ieri seară stabileşte retragerea măsurilor unilaterale luate de unele state europene şi permite interzicerea importului a patru produse agricole ucrainene: grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui. Totodată, Comisia a prevăzut şi o procedură accelerată de investigare a impactului pe piaţă, ceea ce va permite ca şi pentru alte produse să poată fi luate măsuri de restricţionare începând cu 5 iunie. Prin elementele convenite în acest acord provizoriu, răspundem preocupărilor exprimate de fermierii români şi, în acelaşi timp, permitem tranzitul cerealelor ucrainene”, a subliniat şeful Executivului.
Cinci ţări ale UE, între care şi România, au ajuns, vineri seara, la un acord de principiu cu Comisia Europeană, după aproape două săptămâni de negocieri intense, pentru a permite tranzitul în afara regiunii lor a milioane de tone de cereale ucrainene, a anunţat comisarul UE pentru comerţ, Valdis Dombrovskis.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News