Live

Reuters: Liderii UE vor discuta despre pașapoartele de vaccinare pentru resuscitarea turismului

Data actualizării: Data publicării:
Ideea unui pașaport de vaccinare este binevenită în UE, deși ridică unele probleme legale. Foto: Guliver / Getty Images

Liderii Uniunii Europene se vor pune de acord joi în privința realizării unor pașapoarte de vaccinare pentru cetăţenii statelor membre care s-au vaccinat împotriva Covid-19. Decizia liderilor vine în contextul în care mai multe țări din sudul UE care depind puternic de turism sunt disperate să salveze sezonul turistic de vară, relatează miercuri Reuters, care citează un draft de concluzii pe care l-a consultat.

Lockdown-urile la nivel național de anul trecut au dus la cea mai puternică recesiune prin care a trecut vreodată blocul comunitar, afectând în special sudul UE, unde economiile sunt adesea mult mai dependente de turişti, într-un mod disproporţionat.

Astfel, în condițiile în care campaniile de vaccinare împotriva Covid-19 încep să capete ritm, unele guverne, precum cele din Spania și Grecia, încep deja să facă demersuri pentru adoptarea unui pașaport valabil la nivelul UE pentru persoanele care s-au vaccinat, astfel încât ele să poată călători din nou fără restricții.

Deocamdată nu va fi stabilit un calendar concret privind realizarea pașapoartelor de vaccinare

Deși statele membre sunt de acord că varianta unui pașaport de vaccinare este corectă și binevenită, încă este de lucru în privința detaliilor, respectiv dacă certificatul să fie în format digital, dacă să fie acceptat la nivel global şi în ce stadiu al vaccinării, în general în doi paşi, ar trebui emis, scrie Reuters, citat de Agerpres.

„Facem apel ca munca să continue asupra unei abordări comune a certificatelor de vaccinare”, se menţionează într-un draft de concluzii al summitului UE prin videoconferinţă consultat de Reuters, fără a avansa un calendar privind obţinerea de rezultate concrete.

Potrivit sursei citate, pentru realizarea pașapoartelor, UE lucrează împreună cu Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA), Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Citiți și: Companiile aeriene dezvoltă o aplicație care ar permite pasagerilor să călătorească fără carantină

Pașapoartele de vaccinare sunt binevenite, însă ridică anumite probleme legale

Deși ideea unor pașapoarte este binevenită, călătoria în baza unor asemenea documente ridică şi unele probleme legale, în special pentru cei care au rămas în ultima etapă de vaccinare, care ar putea afirma că libertatea lor de mişcare a fost restricţionată nejustificat de listele de aşteptare de luni de zile.

Totodată, există și alte neclarități cum ar fi faptul că nu a fost stabilit încă dacă cei care s-au vaccinat cu două doze mai pot transmite coronavirusul şi infecta alte persoane, chiar dacă ei nu mai sunt vulnerabili. De asemenea, nu este clar dacă oamenii mai pot transmite virusul dacă s-au vindecat de COVID-19, cât timp sunt imuni şi dacă ei ar trebui să obţină sau nu certificate.

„Sunt încă multe lucruri pe care nu le ştim. Avem nevoie de mai mult timp pentru a ajunge la o linie comună”, a declarat un oficial de rang înalt dintr-un stat UE, potrivit Reuters.

Țările care depind de turism, grav afectate de pandemie

Cu toate acestea, timpul este scurt, în special pentru țările din sud, unde sectorul ospitalităţii are nevoie să ştie cum să se pregătească în următoarele luni. În pofida poziţiei oficiale că toate guvernele UE vor să rezolve problema împreună, unele ar putea decide să se mişte mai repede individual.

În februarie, Grecia şi Israelul au semnat un acord pentru a relaxa restricţiile de călătorie în Grecia pentru israelienii care au dovada că s-au vaccinat împotriva COVID-19.

Citește și: Pașaport de vaccinare versus certificat de vaccinare. Care este diferența dintre ele

Germania și Franța refuză să acorde privilegii persoanelor vaccinate

Germania și Franța au transmis miercuri că exclud posibilitatea acordării unor privilegii persoanelor vaccinate, având în vedere că vaccinarea împotriva Covid-19 nu este obligatorie, pentru a nu limita libertățile oamenilor și pentru a nu ajunge la situații discriminatorii.

„Atât timp cât numărul persoanelor vaccinate încă este mult mai mic decât al celor care aşteaptă vaccinare, statul nu trebuie să trateze diferit cele două grupuri. În plus, trebuie să se demonstreze clar dacă persoanele vaccinate nu mai sunt contagioase", a declarat cancelarul Germaniei, Angela Merkel, într-un interviu acordat publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung, potrivit Mediafax.

La rândul său, Administraţia Emmanuel Macron a respins ideea vaccinării obligatorii şi posibilitatea acordării de privilegii persoanelor vaccinate, argumentând că acest lucru ar fi o limitare a libertăţilor.

„În momentul actual, nu le putem oferi drepturi suplimentare persoanelor care au fost vaccinate în raport cu cei care nu au acces. Campania de vaccinare se derulează progresiv. Ar fi extrem de incorect şi paradoxal să le spunem persoanelor care nu sunt vaccinate că nu au dreptul să iasă ori să reia anumite activităţi”, a declarat Clément Beaune, secretarul de Stat francez pentru Afaceri Europene, pentru postul BFMTV.

Probleme privind riscul discriminării au fost evocate şi în Marea Britanie. "Dacă unele persoane nu au acces la teste ori la vaccinuri Covid-19, dacă nu le pot plăti, nu îşi vor putea demonstra statutul medical, iar drepturile le-ar fi restrânse", avertizează Ana Beduschi, profesor de Drept la Universitatea britanică Exeter.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a noua lună la rând

Oligarhul pro-rus Ilan Șor rămâne sub sancțiunile UE. Decizia luată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Georgienii au ieșit din nou în stradă și promit să reziste până la căderea guvernului care le-a frânt visul european

Meta a fost amendată în UE cu 251 de milioane de euro din cauza piratării a trei milioane de conturi Facebook în 2018

Partenerii noștri