Live

Video Reacția ministrului Sănătății după moartea băiatului de 16 ani la camera de gardă a Spitalului din Târgu-Jiu

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Sănătății a spus că medicul chirurg de la Spitalul Județean din Târgu-Jiu ar fi trebuit să opereze copilul. Alexandru Rafila a declarat că va adăuga o nouă prevedere în legislație prin care pacienții a căror viață este în pericol să fie ajutați de urgență, indiferent de vârstă. Proiectul urmează să fie aprobat în ședința de Guvern cel târziu săptămâna viitoare, a mai adăugat ministrul.

„Eu vă spun ca om, în primul rând ca om. Eu dacă aș fi fost în în locul acelui chirurg, l-aș fi operat, pentru că nu poți să aștepți un transfer dacă situația pacientului este foarte gravă”, a spus Alexandru Rafila, după ce un băiat a murit chiar în incinta unității medicale. 

Ministrul Sănătății a adăugat: „Am făcut completări la acea ordonanță de urgență și s-a întâmplat să apară și cazul de la Gorj și în aceste completări dintr-un nou proiect, care va fi aprobat ori astăzi în ședința de Guvern ori săptămâna viitoare, am introdus în mod explicit această prevedere că aceste cazuri în care viața este în pericol trebuie de intervenit, până la urmă, indiferent de unitatea sanitară în care tratează pacientul”. 

Un adolescent în vârstă de 16 ani a murit la câteva ore după ce a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Inspectorii DSP Gorj au efectuat controale la spital și au amendat doi medici în urma morții băiatului. Valentin Neagu, chirurgul care nu l-a operat pe adolescent a fost amendat cu 3.000 de lei, în timp ce medicul de gardă, Liliana Puiu Crăciun, a primit aceeași amendă pentru că nu a trecut toate datele în fișa pacientului. 

Citește și: „Operați-mi copilul, vă rog!” Mărturia sfâșietoare a surorii băiatului care a murit la Spitalul din Târgu-Jiu

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fraţii Tate scapă de procesul în care erau acuzaţi de trafic de persoane şi viol. DIICOT trebuie să reia ancheta de la zero

Raportul în cazul băiatului decedat la Spitalul Târgu Jiu, restituit Comisiei de cercetare disciplinară. Care sunt motivele

Anunțul lui Ciolacu privind retragerea de la negocieri i-a luat prin surprindere pe membrii PSD. Rafila: „Nu știu despre ce este vorba”

Noi detalii în cazul băiatului mort la Spitalul din Târgu Jiu: Medicul de gardă nu a completat foile de observație

Partenerii noștri