Live

Reacția dură a unui fost comandant al trupelor americane în Europa după ce ucrainenii s-au plâns de calitatea tancurilor Abrams

Data publicării:
Ucrainenii s-au plâns inclusiv de calitatea blindajului tancului Abrams. Foto: Profimedia Images

Generalul Mark Hertling, fost comandant al trupelor SUA în Europa și tanchist la bază, a calificat în termeni extrem de duri reacțiile critice ale militarilor ucraineni la adresa tancurilor americane Abrams. Replica acidă a generalului american a fost făcută în cadrul unei intervenții la postul CNN.

Hertling a fost rugat să comenteze articolul publicat de CNN zilele trecute, în care tanchiștii ucraineni se plângeau de problemele pe care le au cu tancurile Abrams pe câmpul de luptă.

„Comentariul meu se rezumă la un singur cuvânt: BS (prescurtare de la „bullshit” în engleză/„rahat”)”, a spus Hertling.

Hertling, care a fost inclusiv comandant de tanc Abrams și care a comandat unități blindate timp de aproape 30 de ani a spus că tancurile Abrams au fost special gândite în timpul Războiului Rece pentru a face față unui posibil război NATO cu Rusia „fix în teatrul european”.

De asemenea, generalul american a calificat drept „rahat” comentariile ucrainenilor legate de „apariția condensului pe instrumente”, faptul că rușii știu care sunt punctele slabe și „tancurile nu au suficient blindaj”, ori faptul că „au tras mai multe obuze într-o clădire, fără efect”. 

„Îmi cer scuze, dar devin foarte înfocat când vine vorba de tancuri”, a explicat ulterior Mark Hertling într-o postare publicată pe contul său de X/Twitter, după apariția interviului său la CNN în care a folosit cuvântul „rahat” de mai multe ori.

Trupele ucrainene care folosesc tancurile Abrams livrate de SUA au spus pentru CNN că vehiculele de producție americană au mai multe puncte slabe și defecte, punând la îndoială utilitatea lor pe linia frontului mereu schimbătoare a războiului din Ucraina.

Tancul Abrams este „principala țintă” a atacurilor rusești. Echipajele ucrainene antrenate în Germania au spus că vehiculului - principalul tanc folosit în trecut de armata Statelor Unite în Irak împotriva insurgenților și a forțelor lui Saddam Hussein, care costă 10 milioane de dolari - îi lipsește blindajul necesar pentru a opri armele moderne folosite împotriva sa pe câmpul de luptă din Ucraina.

„Blindajul său nu este suficient pentru acest moment”, a spus un membru al armatei ucrainene poreclit Joker. „Nu protejează echipajul. Cu adevărat, azi este războiul dronelor. Așa că acum, când tancul intră în acțiune, ei mereu încearcă să îl lovească.”

Editor : Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

„Ultima vizită în Ucraina în calitate de director CIA”. Volodimir Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu William Burns

Cum vrea Viktor Orban să continue să importe gaz rusesc prin Ucraina. Premierul Ungariei vorbește despre „un truc”

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Partenerii noștri