Live

RAPORT privind starea de urgență: Curtea de Conturi a găsit prejudicii în gestionarea banului public de 38,3 milioane de lei

Data actualizării: Data publicării:
Cât este nivelul de colectare ANAF și la cât va ajunge. FOTO: INQUAM PHOTOS/ Octav Ganea

Abaterile financiar contabile estimate pentru perioada stării de urgență, în gestionarea resurselor publice, sunt de 659 de milioane de lei, în timp ce prejudiciile sunt de 38,3 milioane de lei, anunță Curtea de Conturi, care a întocmit un raport special.

Curtea de Conturi a înaintat Parlamentului României Raportul special privind gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgență. Documentul aprobat de Plenul Curții prin Hotărârea nr. 387/2020 are la bază un control amplu, desfășurat în perioada mai-iulie 2020, la 949 de entități din administrația publică centrală și locală. Pentru a răspunde eficient și rapid solicitării Parlamentului, instituția supremă de audit a mobilizat peste 700 de auditori publici externi.

Cheltuielile realizate pentru combaterea pandemiei, până la 30 iunie 2020, de la bugetul de stat, bugetele locale și bugetul asigurărilor de șomaj se ridică la 5 miliarde de lei.

Din această sumă, 73% reprezintă plata indemnizației acordate pe perioada suspendării contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului (3,69 miliarde de lei), 13% sunt indemnizațiile acordate altor categorii de personal ale căror activități au fost întrerupte ori s-au derulat la un nivel foarte scăzut (662 de milioane de lei), iar 5,3% vizează cheltuielile privind stocurile de urgență medicală (266 de milioane de lei).

Restul fondurilor s-au alocat pentru stimulentul de risc și alte cheltuieli specifice perioadei de urgență.

La finanțarea publică a cheltuielilor destinate prevenirii și combaterii pandemiei se adaugă donațiile și sponsorizările, în bani sau în natură, primite de instituțiile publice. Astfel, entitățile auditate de Curtea de Conturi au primit și înregistrat donații și sponsorizări în valoare de 214,7 milioane de lei (44,4 milioane de euro).

La baza selecției entităților auditate au stat sumele alocate de la bugetele centrale și locale pentru gestionarea stării de urgență, respectiv sumele utilizate, pe sursele de finanțare și pe destinații. Astfel, au fost selectate acele autorități care au primit sume importante de la aceste bugete, dar și cele care au primit responsabilități și atribuții suplimentare în situația de urgență. Nu în ultimul rând, în procesul de selecție au fost extrem de relevante achizițiile realizate, după tipul și valoarea acestora, specifice situației de urgență.

Impactul financiar estimat de auditori în urma acțiunilor de control este compus din venituri suplimentare, prejudicii și abateri financiar contabile. Astfel, veniturile suplimentare estimate se ridică la 647 de mii de lei. Abaterile financiar contabile estimate pentru perioada supusă controlului sunt de 659 de milioane de lei, în timp ce prejudiciile sunt de 38,3 milioane de lei.

Documentul prezintă și o serie de exemple de bune practici ale entităților publice care au gestionat optim resursele puse la dispoziție în perioada stării de urgență.

”Curtea de Conturi a României, ca instituție supremă de audit, și-a propus să ofere o analiză obiectivă a felului în care au fost gestionate resursele publice în perioada stării de urgență și să sprijine instituțiile publice în a-și crea mecanisme eficiente de răspuns la criză. Raportul este rezultatul unui efort susținut la nivelul tuturor structurilor Curții de Conturi, ținând cont de context, de restricțiile inerente aduse de pandemie, de la ajustarea programului anual de acțiuni, până la adaptarea modului de lucru care a obligat la distanțare fizică. În toate acțiunile noastre am urmărit să nu compromitem eforturile publice comune de răspuns la criza Covid-19. Ne dorim ca recomandările cuprinse în raport să reprezinte o oportunitate pentru autorități de a îmbunătăți procedurile specifice unei situații de criză, cu impact direct asupra modului de gestionare a banului public”, a declarat Mihai Busuioc, președintele Curții de Conturi a României.

Redactare Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum continuă să ne țină în case pandemia de COVID, deși ea s-a terminat. Studiile spun că stăm afară cu o oră mai puțin decât înainte

„Viitoarele pandemii vor apărea mai des și vor ucide mai mulţi oameni decât COVID-19”. Mesajul experților reuniți la COP16 

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

De la Moartea Neagră la Covid-19: explicațiile oamenilor de știință pentru apariția pandemiilor. Când ar putea avea loc viitoarea criză

Partenerii noștri