Live

Rafila: Transportul o să fie unul dintre elementele cele mai sensibile în implementare măsurilor. Una e să recomanzi, și alta să poți

Data publicării:
FOTO: Facebook STB

Alexandru Rafila este sceptic cu privire la menținerea distanțării sociale în mijloacele de transport. El a subliniat că transportul o să fie unul dintre elementele cele mai sensibile în implementarea măsurilor recomandate. 

"În ceea ce privește mijloacele de transport, sunt destul de reținut. Una e să recomanzi, și alta să poți să pui la dispoziție suficiente mijloace de transport, cu o suficientă frecvență, care să permită aplicarea acestor măsuri.

În ceea ce privește transportul, o să fie unul dintre elementele cele mai sensibile în implementare măsurilor recomandate", a spus Alexandru Rafila.

Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat măsurile de relaxare care vor fi luate după data de 15 mai. În transportul în comun, accesul va fi condiționat de purtarea obligatorie a măștii sanitare, iar numărul pasagerilor va fi redus la jumătate din capacitatea maximă de transport. Pe lângă măsurile de distanțare socială care rămân în vigoare, accesul în vehicule se va face doar pe prima ușă, în timp ce coborârea se va face pe celelalte uși. 

Mijloace de transport în comun intra-urban de suprafață (autobuz, troleibuz, tramvai, microbuz)

  1. Companiile de transport vor lua măsura separării compartimentului dedicat conducătorului auto de restul spațiului destinat transportului pasagerilor;
  2. Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel încât să se păstreze distanța de minim un metru între pasageri;
  3. Pentru vehiculele cu cel puțin două uși, accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe ușa din partea frontală a vehiculului, iar coborârea pe cealaltă ușă/celelalte uși;
  4. Pentru microbuzele care efectuează transport intra-urban este permis doar transportul persoanelor pe scaune, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.

Mijloace de transport în comun inter-urban/internațional rutier (autobuz, autocar, microbuz)

  1. Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel încât să se păstreze distanța de minim un metru între pasageri;
  2. Companiile de transport vor lua măsura separării compartimentului dedicat conducătorului auto de restul spațiului destinat transportului pasagerilor;
  3. Pentru vehiculele cu cel puțin două uși, accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe ușa din partea frontală a vehiculului, iar coborârea pe cealaltă ușă/celelalte uși.

Transportul de persoane cu metroul pe reţeaua de căi ferate subterane şi supraterane

  1. Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, atât pentru transportul în picioare cât și pentru transportul pe scaune, astfel încât să se păstreze distanța de minim un metru între pasageri;
  2. Accesul în stațiile de metrou se va realiza în mod controlat, astfel încât, pe peroanele de așteptare pasagerii să poată păstra distanța de minim un metru între ei.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția ministrului Sănătății după moartea băiatului de 16 ani la camera de gardă a Spitalului din Târgu-Jiu

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care merg în Belgia

Anunț al ministrului Rafila. Lista cu substanțe pe care să nu le consumi înainte să te urci la volan a fost finalizată

La Istanbul, șomerii vor beneficia de transport public gratuit

Partenerii noștri