Live

Raed Arafat, despre posibilitatea impunerii unui nou lockdown: „Dacă am respecta măsurile pe care le avem, am putea controla situația”

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, miercuri seară, că nu crede că va fi impus un nou lockdown, pentru că măsurile existente sunt suficiente pentru a controla situația epidemiologică atâta timp cât sunt respectate. „Poate ne oprim, când apar anumite măsuri, să căutăm cum putem să le eludăm”, afirmă Arafat, dând exemplu cluburilor în care nu se respectă nicio măsură, iar sumele pentru amenzi se fac „într-o oră”.

Întrebat, miercuri seară, dacă s-ar impune un nou lockdown la nivel național, Raed Arafat a răspuns: „La acest moment, eu consider că, dacă am respecta măsurile pe care le avem şi dacă fiecare dintre noi ar respecta măsurile complet, am putea să controlăm situaţia. Din păcate, am văzut imagini chiar în weeend-ul trecut, la anumite cluburi care ţineau festivităţi cu dansuri, la 2 dimineaţa, care nu respectă absolut nicio regulă. Asta este iresponsabilitatea la momentul ăsta din partea unora şi din cauza cărora am ajuns în această fază”.

Întrebat despre amenzile aplicate acestor localuri, Arafat a explicat: „Pentru unii amenzile care se dau sunt o mică atenţionare, pentru că ei fac suma foarte rapid, în prima oră dintr-o noapte de acest gen”.

„Poate ne oprim, când apar anumite măsuri, să căutăm cum putem să le eludăm şi căutăm să le respectăm, măcar câteva luni să trecem de situaţia asta în care suntem”, a adăugat şeful DSU.

Când ar putea trece valul 4, în opinia lui Raed Arafat

Raed Arafat estimează că actualul val al pandemiei de Covid-19 ar putea trece în decembrie-ianuarie.

Șeful DSU a anunțat că a fost emis un ordin care amână până în luna ianuarie partea practică a examenului de specialitate pentru aproape 120 de rezidenți de terapie intensivă, astfel încât aceștia să poată fi detașați acolo unde este nevoie.

„Ei urmează să susțină proba practică spre sfârșitul anului, către luna decembrie-ianuarie, când sperăm că trecem de acest val”, a menționat Raed Arafat.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump și Batman, trimiși după gratii în China? De ce îi arestează poliția din Shanghai pe petrecăreții care se costumează de Halloween

Ce pedeapsă a primit un bărbat din Alba care i-a spart locuința unui fost ministru al Apărării și l-a amenințat cu moartea pe Arafat

Medic din Mureș, acuzat că a refuzat un caz, iar pacientul a murit. „A declarat că era aproape de finalul programului”

Noi restricții de circulație în București, din cauza lucrărilor la magistrala de metrou M6. Anunțul făcut de Brigada Rutieră

Partenerii noștri