Live

Masca de protecţie, obligatorie de vineri în toate spaţiile publice din Bucureşti. Care sunt excepțiile

Data actualizării: Data publicării:
Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Guliver/GettyImages

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit, joi seara, că masca de protecţie devine obligatorie în toate spaţiile publice, închise sau deschise, începând de vineri, de la miezul nopții. Autoritățile au transmis și care sunt excepțiile de la această regulă, în conformitate cu precizările transmise de către Ministerul de Interne.

„Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit, joi seară, în şedinţă extraordinară, prin utilizarea mijloacelor de comunicare electronice, constată că la nivelul Municipiului Bucureşti rata de incidenţă cumulată la 14 zile, în data de 07.10.2021, ora 10.03 este de 11,49/1000 de locuitori fapt pentru care, începând cu data de 08.10.2021 ora 00:00 se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice închise şi deschise”, a transmis, joi seară, Prefectura Bucureşti.

Instituţia precizează și care sunt excepţiile de la regulile de purtare a măştii:

În spaţiile publice închise sunt exceptate persoanele care se încadrează în una dintre următoarele situaţii:

- angajatul care este singur în birou;

- persoana care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, pe baza unei evaluări a riscului efectuată de medicul de medicina muncii;

- persoana care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante;

- prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 m între persoane;

- copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

 În spaţiile publice deschise sunt exceptate persoanele care se încadrează în una dintre următoarele situaţii:

- desfăşoară activităţi, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc;

- persoanele care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, pe baza unei evaluări a riscului efectuată de medicul de medicina muncii/medicul curant;

- persoana care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante;

- copiii cu nevoi speciale, în urma evaluării riscului de către medicul curant;

- copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Ministerul de Interne a transmis tot joi o precizare de presă în care clarifică faptul că purtarea măștii de protecție nu este obligatorie dacă persoana este singură pe stradă.

Ce alte restricții sunt în vigoare în Capitală

Potrivit datelor DSP București, joi, incidența în București a ajuns la 11,49 la mie, în creștere față de miercuri, când Capitala era la 10,93 la mie. Conform datelor oficiale, marți incidența era de 10,31 la mie, iar luni de 9,64.

  • Carantina de noapte între 20:00 și 5:00 pentru persoanele nevaccinate. Cei vaccinați sau trecuți prin boală nu au nevoie de declarație;
  • Restaurante și cinematografe deschise la jumătate din capacitate pentru vaccinați și trecuți prin boală;
  • Evenimente private (nunți, botezuri) la jumatate din capacitate (cel mult 200 de persoane), pentru vaccinați și cei trecuți prin boală;
  • Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă;
  • Săli de sport deschise la jumatate din capacitate pentru vaccinați și cei trecuți prin boală;
  • activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună și sunt vaccinate sau trecute prin boală;
  • Magazinele se închid la ora 22:00.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Accident mortal în București: O femeie de 52 de ani a murit lovită de o maşină în timp ce traversa strada

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025. Peste 200.000 de bucureșteni nu au instalate încă astfel de aparate

VIDEO Inundație în București, în apropierea stației de metrou Titan: O stradă este acoperită de apă, după ce o conductă s-a spart

Rețea de hoți de carburanți, destructurată de polițiști. Percheziții în Capitală și alte șase județe, 15 suspecți reținuți

Partenerii noștri