Video&Foto Protest împotriva vaccinării la Parlament. Manifestația, promovată de AUR
Peste o mie de persoane au protestat, duminică, la Palatul Parlamentului, împotriva vaccinării obligatorii. Manifestația a fost promovată de liderii AUR, iar la protest participă președintele partidului, George Simion și co-fondatorul Alianței, Claudiu Târziu.
Protestatarii s-au declarat, de asemenea, împotriva instituirii unui „pașaport de vaccinare”, iar cei mai mulți dintre aceștia nu purtau mască de protecție în timpul evenimentului și nici nu respectau distanțarea socială.
„Nu împotriva vaccinării, dar pentru LIBERTATEA de a decide”, a fost sloganul anunţat de către iniţiatorii acţiunii - Alianţa Părinţilor şi alte patru asociaţii, Pro Consumatori, Medici pentru Consimţământ Informat, Neam Unit şi Pro Decizii Informate.
Manifestanții s-au adunat mai întâi, duminică după-amiază, în Parcul Izvor, susținând că acţiunea lor de protest este îndreptată și față de un proiect de lege referitor la vaccinarea obligatorie, aflat în dezbatere parlamentară. Ulterior, protestatarii au pornit într-un marş în jurul Palatului Parlamentului. Unii dintre participanţi nu au purtat mască de protecţie, conform reglementărilor în vigoare.
Cine este Mihail Kavelașvili, fostul fotbalist ales președinte al Georgiei
Apelul la 112 care anunța că Potra pregătește proteste
A cincea seară de proteste în București
Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”
Protest: Haka în Parlamentul Noii Zeelande. Membrii maori întrerup votul pe un proiect de lege ce amenință drepturile indigene
VIDEO: Protest cu zeci de mii de oameni în Valencia, în urma inundațiilor. Ce au reclamat oamenii
Gigi Becali spune că PNL și AUR au o înțelegere pentru turul doi al prezidențialelor
Minerii protestează la Palatul Victoria, nemuțumiți de legea pensiilor
Ponta: Ciolacu va intra în turul 2 al prezidențialelor/ Ce spune consilierul premierului despre soarta liderului PSD dacă va pierde
Organizatorul protestului împotriva vaccinării obligatorii a fost amendat
Organizatorul protestului împotriva vaccinării obligatorii care a avut loc, duminică, în faţa Palatului Parlamentului a fost amendat cu 7.000 de lei pentru neluarea măsurilor necesare limitării numărului de participanţi la o sută de persoane şi pentru că nu a asigurat respectarea celorlalte măsuri de protecţie sanitară, potrivit unor precizări ale Jandarmeriei Capitalei transmise AGERPRES.
Manifestația a fost organizată de Alianţa Părinţilor împreună cu alte patru asociaţii, respectiv Pro Consumatori, Medici pentru Consimţământ Informat, Neam Unit şi Pro Decizii Informate.
„Până în acest moment, organizatorul activităţii a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 de lei pentru că nu a luat măsurile necesare, astfel încât să nu permită depăşirea numărului maxim de 100 de participanţi şi pentru că nu a asigurat respectarea de către aceştia a celorlalte măsuri de protecţie sanitară, în conformitate cu prevederile HG 35 din 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României emisă în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare”, a menţionat Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News