Live

Primele ajutoare umanitare trimise din România pentru populaţia siriană au fost primite la Beirut

Data publicării:
Situația din Siria de după cutremur este și mai gravă în condițiile în care țara este afectată de multiple crize. Foto: Profimedia Images

Primul transport cu ajutoare umanitare pentru populaţia siriană, trimis din România, a fost primit, marţi, la Beirut, a declarat, pentru Agerpres, ambasadorul României în Siria, Dan Sandovici.

El a fost prezent la primirea ajutoarelor, alături de consulul României în Liban, Cosmin Herţanu, şi de Daniel Hye, reprezentant al Directoratului General al UE pentru managementul urgenţelor - „Emergency Management and rescEU” (DG ECHO).

Potrivit diplomatului român, transportul conţine saltele, paturi, haine de iarnă şi conserve.

Dan Sandovici a precizat că alte două transporturi sunt planificate în următoarele zile. De asemenea, trei avioane cu aceleaşi materiale sunt trimise la Gaziantep, în Turcia, pentru a fi trimise în ajutorul populaţiei din nord-vestul Siriei.

Marţi dimineaţa, două aeronave de transport C-27J Spartan au plecat din România pentru o misiune de transport aerian în sprijinul populaţiei din Siria afectată de cutremurele din data de 6 februarie.

„Vorbim de peste 40 de tone care pleacă în ambele părţi ale Siriei, în zona de nord-vest şi în zona care este sub autoritatea Guvernului sirian, vorbim de asistenţă umanitară, echipamente - corturi, saltele, paturi, tot ce este nevoie pentru situaţia care este acum în ambele zone din Siria”, a declarat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, înainte de plecarea aeronavelor de transport.

El a precizat că misiunea se desfăşoară sub egida Protecţiei Civile Europene şi se vor efectua mai multe transporturi care vor distribui cele 40 de tone de echipamente.

„De ieri ni s-a dat verde din partea Protecţiei Civile Europene, pentru că facem misiunea sub egida lor şi s-a stabilit că pentru partea unde este Guvernul sirian vor fi predate la Beirut, unde vor fi reprezentanţi ai Naţiunilor Unite şi vor ajunge în Siria la Semiluna Roşie care se va ocupa de distribuirea lor, iar cealaltă (aeronavă - n.r.) o să aterizeze în Turcia, de unde vor fi preluate de Naţiunile Unite - Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, care va răspunde de distribuirea lor echidistantă la populaţia care are nevoie în zona de nord-vest a Siriei”, a precizat Arafat.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 a avut loc în Insulele Vanuatu

Liderul ISIS, Abu Yusif, a fost ucis într-un atac aerian în Siria, susțin SUA

Austria atenționază refugiații sirieni să se pregătească de plecare. Câți oameni au primit notificări

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Partenerii noștri