Live

Primăria Bran, închisă, după ce viceprimarul a fost diagnosticat cu coronavirus: „Când am auzit, să paralizez, nu alta”

Data publicării:
FOTO: Getty Images

Primăria Bran, din județul Brașov, a fost închisă după ce viceprimarul, care are și atribuții de primar, a fost testat pozitiv cu COVID-19, fiind internat la Spitalul de Boli Infecțioase.

Viceprimarul din Bran, Nicolae Nilă, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că s-a dus „la spital cu una şi m-am trezit cu alta”. Acesta a povestit că s-a adresat medicului de familie după ce s-a simţit rău şi avea probleme cu respiraţia, ştiind că suferă şi de diabet. Acesta l-a trimis la UPU din Zărneşti, iar medicii de aici i-au recomandat să facă o testare pentru coronavirus şi l-au trimis la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov.

„Le-am spus că nu am nimic, că m-am ferit, dar am mers la Boli Infecţioase din Braşov. Aici, sâmbătă după-amiază, mi-au spus că am ieşit pozitiv la COVID-19. Când am auzit, să paralizez nu alta. N-am nimic, nu tuse, nu febră. (…) Nici în gândurile negre nu gândeam”, a declarat Nilă.

Acesta a mai precizat că Primăria Bran a fost închisă.

„Nu e nimeni, e închisă de luni. Nu ştiu pentru cât timp. Cred că se redeschide mâine (miercuri-n.r.). Azi (marţi-n.r.) se face dezinfecţie”, a afirmat viceprimarul din Bran.

La Primăria Bran lucrează aproximativ 30 de persoane, fiind incluşi şi poliţiştii locali.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Italienii au rămas fără cuvinte când au aflat ce avere are Dan Șucu! Porecla pe care i-au dat-o patronului de la Genoa

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Covid-19 poate crește riscul de infarct și atacuri cerebrale chiar și la trei ani de la boală

Kremlinul confirmă ceea ce Trump a negat: a primit teste COVID de la fostul președinte în pandemie

Partenerii noștri