Live

Video Pregătiri uriașe pentru posibile inundații în țară. Evacuarea preventivă luată în calcul. Arafat, recomandări vitale către populație

Data publicării:
Autoritățile se pregătesc de noi inundații în sudul țării FOTO Profimedia

Alertă de vreme extremă. De două ore toată țara este sub cod galben și portocaliu de furtuni violente. Sunt așteptate acumulări de apă ce pot depăși chiar și de 100 de litri pe metru pătrat. Șeful DSU Raed Arafat a vorbit la Digi24 despre pregătirile pe care le fac autoritățile în așteptarea megafurtunii, întrucât riscul de inundații este cu atât mai mare, cu cât ciclonul se suprapune cu viitura de pe Dunăre. În pericol sunt județele din sudul țării. În unele zone, digurile șubrezite au fost cârpite pe repede înainte, iar autoritățile au pus saci de nisip. Autoritățile din Galați, județul cel mai puternic afectat de ultimele inundații, nu exclud inclusiv o evacuare preventivă a oamenilor.

„La Galați ne așteptăm la un impact serios”

Șeful DSU Raed Arafat a explicat la Digi24 că s-a dublat numărul de pompieri pregătiți să intervină în caz de viitură, dar și că se așteaptă ca județul Galați să fie afectat din nou de viituri.

„Au fost luate măsuri suplimentare în toate localitățile care vor fi sub Cod portocaliu în cursul zilei fie în cursul nopții și bineînțeles sunt pe Cod portocaliu de 24 de ore. Măsurile includ creștererea capacității Inspectoratelor de Urgență prin dublarea numărului pompierilor de serviciu, adică se aduce încă o tură din cele trei ture la lucru pe toata durata codului. În al doilea la rând avem la Galați cei 1.000 de pompieri implicați în zonele preventive în zonă, mai ales că la Galați ne așteptăm să fie un impact în serios având în vedere că au mai fost situații acum mai multe zile și că există posibilitatea că ploile să aibă un impact asupra zonelor care au mai fost inundate și a zonelor adiacente”, a transmis Raed Arafat.

În pregătirea pentru inundații, autoritățile de la București au organizat mai multe videoconferințe în care s-a atras atenția asupra atenției la persoanele vulnerabile și comunicarea cu populația, mai notează șeful DSU.

„Avem manevra de forțe care sunt din alte județe către județele care sunt sub Cod portocaliu prin trimiterea de tehnica de intervenție cum ar fi bărci și echipamente și acest lucru poate fi suplimentat la solicitare. Avem două elicoptere pregătite cu echipe de salvare prin troliere, dacă vremea va permite în unele zone să se intervină ele pot să fie solicitate imediat, dacă nu sunt piedici din punct de vedere a vizibilității. Sunt activate toate centrele de conducere a intervenției din județele care sunt sub Cod portocaliu, iar la nivelul ministerului avem activat centrul național de conducere și cu prezență din partea DSU, IGSU, altor structuri ale ministerului Afacerilor Interne și din partea colegilor de la ministerul Mediului. Ieri au fost ținute două videoconferințe conduse de domnul ministru Predoiu în care s-a solicitat fiecărui județ să raporteze ce măsuri preventive au pregătit în cadrul comitetelor pentru situații de urgență. Domnul ministru a insistat pe două aspecte: lucrul cu autoritățile locale și mai ales mare atenție la persoanele vulnerabile, cu dizabilități și comunicarea cu populația.”

Populația, rugată să coopereze cu autoritățile

Raed Arafat nu a exclud ca locuitorii unor localități din Galați să fie evacuați preventiv după evaluarea autorităților. Totodată, el a făcut apel la populație să coopereze cu autoritățile.

„Recomandăm și solicităm populației să fie foarte atentă la ce recomandări vin din partea autorităților. Iar la București, Ilfov, atenție, se așteaptă totuși la o cantitate mare de apă, mai ales începând de după-amiază și seară, așa că să fie pregătită populația și să evite să fie pe drumuri. Dacă e vânt mare să fie aproape de copaci.

Acum, la ora 11.00 se va ține o ședință a comitetului județean pentru situații de urgență, am discutat și domnul prim-ministru și cu domnul ministru, cu președintele consiliului, cu pompierii. În cadrul ședinței vor lua decizia pe măsurile preventive, nu se exclude și măsurile de evacuare preventivă din anumite zone. Acest lucru se va decide în comitet. Apoi vedem ce măsuri au luat și dacă au nevoie de sprijin. Chiar dacă în acest moment pot să spun că la Galați există o forță semnificativă din partea ISU și Ministerului Apărării care ar putea face față unor astfel de acțiuni. Măsurile preventive trebuie luate înainte de o eventuală viitură. După ce o viitură lovește, e foarte greu să intervină populația. Rugăm populația să coopereze cu ei, dacă se recomandă ceva să nu se piardă timp cu negocieri, eu accept, eu nu accept. Pentru că cei care nu acceptă la un moment e posibil să solicite ajutor, să-i pună în pericol pe cei care-i ajută și s-ar putea să-i nenorocească pe alții care au nevoie de ajutor”, a mai declarat Raed Arafat.

Alerte meteo

Meteorologii au anunţat că, duminică, între orele 8.00 şi 20.00, aversele se vor extinde în cea mai mare parte a ţării şi local în regiunile sudice vor fi însoţite de descărcări electrice. Izolat, vor fi vijelii şi va cădea grindină. În intervale scurte de timp şi prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 25-40 l/mp şi local de peste 50 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 45-65 km/h, iar în Moldova şi estul Munteniei temporar vor fi şi rafale de peste 70 km/h.

De asemenea, vremea se va răci accentuat în toată ţara. În nordul şi estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi sudul Transilvaniei, duminică este în vigoare un Cod portocaliu, fiind aşteptate ploi torenţiale şi abundente. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 50-70 l/mp şi izolat de peste 80 l/mp. De duminică seară, până luni dimineaţă, va fi Cod galben, în cea mai mare parte a Olteniei, vestul Munteniei şi local în Transilvania. Vor fi averse, iar în intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25-40 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 45-65 km/h. De asemenea, la munte, la altitudini în general de peste 1.700 m şi cu precădere în Carpaţii Orientali, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Tot de duminică seară, va fi Cod portocaliu în Moldova, Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei, estul şi sud-estul Transilvaniei, unde vor fi perioade cu ploi torenţiale şi abundente. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 40-60 l/mp şi local peste 70 l/mp. Vântul va avea intensificări, temporar cu rafale în general de 70-85 km/h.

Editor : I.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a fotografiat alături de mașina cu design nemaivăzut, interzisă în Europa, și a devenit virală pe internet

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pericol în localitățile de lângă Dunăre. Arafat, avertisment înainte de viitură: Oamenii să se pregătească dacă e nevoie de evacuare

Arafat: Încă 1.000 de pompieri vor ajuta la curățarea caselor inundate din Moldova. Sperăm în 48 de ore să eliminăm efectele imediate

De ce nu se dau mesaje RO-Alert în caz de cutremur. Explicația dată de Raed Arafat

Arafat, despre RO-ALERT: Poate că cineva va regreta că nu l-a luat în serios/ Am discutat cu Google, Apple să dăm mesaje cu un „bip”

Partenerii noștri