Votul pentru guvernul Cioloș, miercuri la ora 10:00
Votul pentru guvernul Cioloș va fi dat miercuri, la ora 10:00, în plenul reunit al Parlamentului, informează Mediafax.
USR a depus luni în Parlament lista de miniștri și forma finală a programului de guvernare.
Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc marți, iar votul pentru Guvern se va desfășura miercuri la ora 10:00.
Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeau spunea că Guvernul USR are foarte mari șanse să pice cu cel mai mare număr de voturi.
„Am aprobat programul privind zilele de marţi şi miercuri, care cuprinde audierea miniştrilor desemnaţi în Guvernul Cioloş şi şedinţa plenului reunit pentru miercuri, începând cu ora 10:00. Marţi, va fi o zi plină de audieri. Până miercuri dimineaţă, la ora 9:00, aşteptăm avizele de la comisiile care îi vor audia pe miniştri, iar plenul reunit începe miercuri la ora 10:00”, a anunţat, luni, preşedintele Senatului, Anca Dragu, potrivit Agerpres.
Întrebată de ce pentru ministrul desemnat al Sănătăţii s-au alocat două ore de audiere, mai mult decât în cazul celorlalţi candidaţi, ea a precizat că aceasta a fost decizia comisiilor de specialitate.
„Cred că aceasta a fost decizia comisiilor şi solicitarea comisiilor respective. Cu siguranţă, vorbim despre o criză sanitară, despre pandemie şi ne aşteptăm, într-adevăr, ca cele mai multe discuţii să fie la audierea ministrului desemnat al Sănătăţii”, a explicat preşedintele Senatului.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News