Live

Viorica Dăncilă: Nu vom renunţa la OUG 7. Vreau să văd care sunt punctele care „a creat” această nemulţumire

Data actualizării: Data publicării:
Foto: gov.ro

Premierul Viorica Dăncilă a spus, înainte de întâlnirea cu reprezentanți ai magistraților, că Guvernul nu va renunţa la OUG 7 care modifică legile justiţiei. Ea a spus, însă, că unele lucruri care au creat nemulţumire, dacă sunt bine argumentate, ar putea fi modificate. Premierul a făcut și o greșeală gramaticală: „Vreau să văd care sunt punctele care a creat această nemulţumire”, a spus Dăncilă.

Nu vom renunţa la ordonanţă. Am văzut ieşiri în spaţiul public care solicitau să renunţăm la această ordonanţă în totalitate. Am spus întotdeauna că dăm dovadă de flexibilitate, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţăm şi la lucrurile bune din dorinţa unora de a face acest lucru. Mai vreau să spun un lucru legat de acest aspect: poate unele lucruri nemulţumesc. Argumentate, ele pot fi schimbate şi cred că dialogul este foarte important”, a spus Viorica Dăncilă după ședința PSD.

Ea a adăugat că, înainte de adoptarea actului normativ, ministrul Justiţiei s-a consultat cu cei din sistem, iar ea a decis să se implice doar după ce s-au exprimat numeroase nemulţumiri.

O să mă întrebaţi de ce acum dialogul şi nu înainte. Eu cred că înainte, dialogul ţine de ministrul de resort. Primul ministru poartă acest dialog atunci când în spaţiul public apar nemulţumiri şi este nevoie de intervenţia primului ministru. Eu am înţeles că domnul ministru a avut discuţii, vom vedea acum la această reuniune în ce au constat aceste discuţii. Mai mult decât atât, spunem că justiţia trebuie să fie puternică în România şi sunt de acord cu acest aspect. Justiţia trebuie să fie independentă şi puternică, dar, în acelaşi timp, fiecare cetăţean al României trebuie să respecte legile”, a spus Viorica Dăncilă.

Vreau să văd care sunt punctele care a creat această nemulţumire”, a mai spus ea.

Premierul a invitat reprezentanţii asociaţiilor de magistraţi şi ai CSM, luni, la ora 15.30, la Palatul Victoria, la discuţii privind legile justiţiei.

Asociaţia „Forumul Judecătorilor din România”, Asociaţia „Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” şi Asociaţia „Iniţiativa pentru Justiţie” au precizat că independenţa justiţiei nu se negociază şi că orice dialog referitor la adoptarea OUG nr.7/2019 trebuia iniţiat anterior emiterii sale, iar nu post factum, singura soluţie aflată în acest moment la îndemâna legiuitorului fiind abrogarea imediată şi în integralitate a actului normativ în cauză.

Cele trei asociaţii au făcut apel la CSM să nu trimită reprezentanţi la discuţia propusă de către premierul Viorica Dăncilă.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) s-a întrunit luni.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Învățăturile foștilor candidați. Ce sfaturi au Năstase, Ponta și Dăncilă pentru competitorii care vânează un loc la Cotroceni

Cum a ajuns Mircea Geoană adjunct al șefului NATO (2). Viorica Dăncilă: „Era agreat, m-am interesat și la Ambasada SUA”

Cum a ajuns Geoană adjunct al șefului NATO (1): Problema cumnatului cercetat de DNA în momentul nominalizării

Viorica Dăncilă s-a înscris în partidul lui Terheș. „Cred că ar fi, din nou, un premier extraordinar”

Partenerii noștri