Live

Violeta Alexandru își declară susținerea pentru Ludovic Orban: Dincolo de „wow” contează liberalismul practicat, nu declarat

Data publicării:
Violeta Alexandru își anunță susținerea pentru Ludovic Orban la șefia PNL Foto: Inquam Photos /Octav Ganea

Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, anunță că la congres îl va vota pe Ludovic Orban pentru funcţia de lider al partidului. Ea spune că nu și-ar face un proiect politic cu oameni care „se gudurau până la exagerare prin tot felul de promisiuni de loialitate”.

„Eu nu mi-aş face un proiect politic cu oameni care, de la momentul în care aveau nevoie de sprijin politic şi până ieri, fără să li se fi cerut, se gudurau până la exagerare prin tot felul de promisiuni de loialitate. Un asemenea proiect nu durează niciodată. Marile idei şi programe se pun în practică prin oameni. Dincolo de wow, contează seriozitatea, liberalismul practicat, nu declarat şi tăria de a te uita, în primul rând, la cum poţi face bine pentru oameni, punându-te pe tine pe planul doi. Aceste lucruri se văd pentru cine vrea să vadă”, a scris Violeta Alexandru, duminică, pe Facebook.

Fostul ministru al muncii din guvernul condus de Ludovic Orban susține că deși face parte din generația lui Florin Cîțu, ea optează pentru actualul lider PNL, care înţelege schimbările din partid şi din societate și care „a suferit politic pentru verticalitatea lui”.

„Votez Ludovic Orban la congresul din toamnă al PNL, cel care s-a opus (singurul, într-o sală plină de USLişti) împrietenirii cu PSD din respect pentru alegătorii de dreapta şi care a suferit politic pentru verticalitatea lui. Este o opţiune asumată, eu făcând parte din generaţia contracandidatului Cîţu. Ştiu bine că Ludovic Orban înţelege schimbările din partid şi din societate, inclusiv mesajul de îmbinare a experienţei cu noi perspective, mesajul de respect pentru cei care au tras pentru partid şi pentru România în cele mai grele momente, atunci când partidul decăzuse cu noutatea şi prospeţimea. Aceste lucruri îl vor duce la victorie în toamnă”, este convinsă Violeta Alexandru, fost ministru al muncii.

Actualul ministru al muncii din cabinetul lui Florin Cîțu, Raluca Turcan, și-a anunțat, în schimb, susținerea pentru premier.

Liberalii au votat, duminică, la Consiliul Național al PNL, calendarul oficial al alegerilor din partid. Congresul PNL va avea loc pe 25 septembrie, iar Ludovic Orban și Florin Cîțu au anunțat că vor candida pentru șefia Partidului Național Liberal.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ludovic Orban: Democrația în România aproape nu mai există. Decizia CCR calcă în picioare voința exprimată de cetățenii români

Ludovic Orban vrea ca judecătorii CCR să fie anchetați penal de Parchetul de pe lângă ÎCCJ: Decizia de azi e o lovitură de stat

„Fraudele” reclamate de Terheș la CCR sunt de fapt erori corectate în procesele-verbale, recunoscute inclusiv de reprezentanții PNCR

Ludovic Orban spune că „CCR a dat o lovitură gravă democrației”: „Ăștia vor să dea foc la țară, n-au niciun pic de limită”

Partenerii noștri