Live

VIDEO. Ludovic Orban, discurs dur în fieful social-democraţilor: Folosiţi ziarele trimise de PSD acolo unde mergem toţi!

Data actualizării: Data publicării:

"PNL are forța să-i reprezinte pe toți aceia care s-au săturat de minciuna și ticăloșia ciumei roșii.", a fost mesajul pe care Liderul PNL, Ludovic Orban, l-a transmis în cadrul unui discurs organizat la Craiova. Liderul liberalilor a susținut că PSD toarnă otravă și minciună în urechile românilor și au furat și au făcut atât de mult rău țării, încât acum nici nu mai au curaj să iasă pe străzi. 

"Să arătăm că PNL nu este învins, că PNL nu acceptă locul 2, că PNL are forţa să-i reprezinte pe toţi aceia care s-au săturat de minciuna şi ticăloşia ciumei rosşii, 

Să arătăm întregii Olteniei şi întregii Românii că PNL e pregătit să învingă şi în Oltenia. PSD nu mai face campanie pentru că le este frică să iasă pe stradă", a transmis Orban în cadrul evenimentului organizat de PNL chiar în fieful PSD.

"Ştiu că aţi primit acasă un ziar mincinos, care a fost trimis de PSD o dată cu pensia datorită ruşinii care conduce Poşta Română şi sindicatul din Poşta Română. Folosiţi aceste ziare să daţi foc în sobe, folosiţi aceste ziare acolo unde mergem toţi, folosiţi aceste ziare pentru a le da peste fund pesediştilor dacă îndrăznesc să vină la voi în localitate. (...) Au ajuns să fie atât de nesimţiţi încât să spună că până şi alocaţiile pentru copii au fost majorate de ei, în condiţiile în care toţi parlamentarii PSD şi ALDE au votat împotriva amendamentului PNL de creştere a alocaţiilor", a mai spus Orban.

Orban i-a îndemnat pe români să voteze nu doar la alegerile europarlamentare, ci și la referendumul care va avea loc în aceeași zi, pe 26 mai. 

"Să mergem la referendum și să nu-i lăsăm scape, să votăm ca ei să fie pedepsiți, pentru că și-au făcut averi pe spinarea românilor!

Vă cer ca până în 26 mai să puneți deoparte plăcerile, tabieturile, alte activități, să punem pe primul loc obiectivul pe care îl avem să câștigăm alegerile pentru PE. Să mergem pe fiecare stradă, fiecare casă, să vorbim cu toți românii și să le spunem că destinul lor e în mâinile lor, că au în mâini glonțul de argint ca să ucidă fiara pesedistă și că acest glonț de argint e ștampila de vot”, a declarat Ludovic Orban, în fața susținătorilor PNL.

El a avertizat însă că cei care vor trăda partidul vor fi pedepsiţi.  

“Şi vă mai spun un lucru. Nu iert şi nu uit. În bătălie trădătorii sunt pedepsiţi pe loc, fără proces şi toţi cei care nu vor fi alături de noi deşi au primit încrederea românilor vor suferi de pe urma trădării lor”, a afirmat preşedintele PNL.

La întâlnirea de la Craiova au mai participat secretarul general al PNL, Robert Sighiartau, lideri naționali și locali ai PNL, primari, parlamentari și candidați la alegerile europarlamentare.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Campanie a PNL împotriva Elenei Lasconi: Reclame plătite de o firmă a unui liberal care a dat lovitura în anul electoral 2024

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Fenechiu spune că PNL nu l-a plătit pe Dani Mocanu pentru melodia despre Ciucă. Reacția manelistului

Ilie Bolojan a discutat cu Lasconi şi Geoană, dar neagă că le-a cerut să se retragă din cursa pentru Cotroceni

Partenerii noștri