Live

VIDEO Din culisele dezbaterilor despre buget. Cum au fost surprinși unii parlamentari

Data publicării:
Mircea Dăneasa, senator AUR, a explicat cum se folosește de cele două emisfere ale creierului în timpul dezbaterilor din comisia de buget-finanțe și de ce nu poartă mască tot timpul Foto: captură video Digi24

Luni, bugetul intră în dezbaterea plenului Parlamentului după ce, timp de trei zile, senatorii şi deputaţii din comisiile reunite de buget -finanțe au dezbătut și votat bugetele fiecărui minister și instituții în parte. Chiar dacă au fost mii de amendamente depuse, doar câteva au fost și susținute de inițiatori. Aleșii au avut timp să mănânce, să își facă poze și chiar să ațipească, în timp ce se discuta despre banii țării.

Pentru unii aleși, comisia de buget-finanțe a reprezentat o oază de inspiraţie. Mircea Dăneasa este pictor, sculptor și senator AUR. Pe parcursul celor trei zile ale comisiei de buget, când nu lua cuvântul la dezbateri, desena.

- Vă plictisesc dezbaterile sau vă inspiră? a fost întrebat de reporter.

- Mă inspiră, domnișoară, întotdeaua lucrez dublu. Omul are emisfera stângă și dreaptă. Cu emisfera dreaptă recepționez fenomenele logice și le diger. Cu emisfera stângă fac ceea ce face emisfera stângă. E treabă de creație aici? E treabă de logică, eu am două emisfere, a explicat Mircea Dăneasa, senator AUR.

Pe colegul său de partid, Lucian Feodorov, comisia l-a obosit atât de tare, încât a ațipit în timpul dezbaterilor (vezi imagini).

Cu pachețelul de acasă

În anii trecuți, bugetul s-a dezbătut până târziu în noapte, așa că parlamentari mai experimentați, precum Florin Roman, au venit pregătiți cu mâncare de acasă.

Cei aflați la primul mandat au fost mai puţin pregătiţi.

Reporter: Aveți ceva de mâncare în rucsac?

Gabriel Zetea (PSD): Nu, nu am mâncare, am hârtii.

Florin Roman (PNL): Îi dau eu ulei, făină, de toate. Haideți să vă fac o prezentare live. Caserola, bănănuța, țigări și încărcător. Cam asta e.

Au fost și aleși care nu au așteptat pauza prevăzută la comisie pentru a mânca, ci au luat o gustare chiar în timpul dezbaterilor. Este cazul senatorului PNL Ciprian Pandea.

Pe de altă parte, un parlamentar PSD a vrut să imortalizeze momentul și și-a rugat un coleg de partid să îi facă poze în timpul lucrărilor comisiei.

Masca, un accesoriu opțional

În cele trei zile de dezbateri, masca a fost pentru unii un accesoriu opțional. Deputatul PNL Nini Săpunaru a purtat-o fie sub nas, fie sub bărbie, în timp ce parlamentarii AUR au renunțat în unele momente cu totul la purtarea măștii de protecție.

„În momentul în care în fața mea nu era nimeni care să fie contaminat sau ca să mă contamineze, de ce să port masca?” s-a justificat Mircea Dăneasa, senator AUR. 

Spre finalul celor trei zile de dezbateri, în care au fost respinse toate modificările propuse la legea bugetului, chiar si parlamentarii PSD au renunțat să mai ridice mâna pentru vot. Totuși, secretarul comisiei a anunțat în continuare numărul corespunzător celor care se opun: „25 voturi pentru, împotrivă 16, nicio abținere, adoptat”.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Diferență de la cer la pământ! Cum au lăsat kosovarii vestiarul pe Arena Națională, după scandalul de proporții

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Protest: Haka în Parlamentul Noii Zeelande. Membrii maori întrerup votul pe un proiect de lege ce amenință drepturile indigene

Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru antisemitism

Ciolacu cere demisia șefului Comisiei pentru controlul SRI: „De unde ştie că Simion e spion rus? A atras serviciul în campanie”

Președinția, obligată să publice cheltuielile lui Iohannis cu deplasările. PSD vrea înființarea unei comisii de anchetă în Parlament

Partenerii noștri