Live

VIDEO. Copy-Paste pe foile Vioricăi Dăncilă. Premierul a susținut două discursuri identice

Data publicării:
Premierul Viorica Dăncilă a susținut două discursuri identice, în două zile diferite

Discursul susținut de premierul Viorica Dăncilă la ședința de Guvern de miercuri, 31 octombrie, de la Palatul Victoria, a părut aproape identic cu cel pe care prim-ministrul îl susținuse cu o zi înainte, în conferința susținută alături de comisarul european Corina Crețu, scrie G4Media.

Jurnaliștii de la EduPedu au alăturat imaginile de la conferința susținută de Dăncilă pe tema politicii de coeziune în Uniunea Europeană și cele de la ședința de guvern. Pasaje mari din cele două discursuri sunt identice.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, au discutat, luni, despre posibilităţile de finanţare existente pentru construirea a trei spitale regionale şi au identificat soluţii de realizare a acestora.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, transmis Agerpres, premierul Dăncilă a avut luni o întrevedere cu Corina Creţu, în contextul participării oficialului european la Conferinţa "O politică de coeziune incluzivă pentru o Uniune mai aproape de cetăţenii săi".

Conform Executivului, în cadrul întrevederii a fost abordat subiectul construirii a trei spitale regionale, un "proiect prioritar pentru Guvernul României". "Cei doi oficiali au discutat despre posibilităţile de finanţare existente şi au identificat soluţii de realizare a acestor spitale", se precizează în comunicat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul în engleză postat de Ciolacu după întâlnirea de la Londra cu premierul britanic: „The beginning of a strong friendship”

Ilie Bolojan, răspuns după ce Ciolacu, Lasconi și PNL l-au propus premier: „Soluții, nu salvatori”

Marcel Ciolacu: „Niciun președinte al României n-ar avea o problemă să lucreze cu domnul Bolojan din funcția de prim-ministru”

Învățăturile foștilor candidați. Ce sfaturi au Năstase, Ponta și Dăncilă pentru competitorii care vânează un loc la Cotroceni

Partenerii noștri