VIDEO. Ce spun imaginile cu Liviu Dragnea, pus cu spatele la perete şi înconjurat de UDMR-işti
Imagini cum n-ați mai văzut. Liviu Dragnea pus cu spatele la perete, la propriu. În jurul lui, UDMR-iști. Doi dintre ei chiar pun mâna pe perete, așa cum fac băieții de cartier, pentru că victima să nu care cumva să scape. Un gest de forță evident. Liderul PSD este în poziție de inferioritate. Pare o reglare de conturi.
Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)
Atac în Parlamentul României. Un bărbat a provocat un incendiu și a reușit să fugă
Ce spune poliția despre atacul de la Parlament
Nicuşor Dan: „Sunt îngrijorat că dreapta nu se coalizează la nivel naţional”
Răsturnare de situație într-un oraș din Bihor. Primarul în funcție a câștigat alegerile la 1 vot diferență
Cum explică Vîlceanu scandalul cu Roman din Parlament
Kelemen: Nu e vorba de România când candidează Iohannis la NATO. Rutte e cel mai cinic politician din Europa
Șoșoacă îl acuză pe Iohannis că bagă România în război
Kelemen Hunor e optimist
Dar este o negociere. UDMR-iștii se vând greu, iar Liviu Dragnea are disperată nevoie de ei pentru că și-a pierdut majoritatea la Camera. Nu poate să treacă nici măcar bugetul. Cel mai probabil, îl arde tare că el însuși poate să-și piardă poziția de șef.
De altfel, discutarea și votarea bugetului se mută la anul. Până atunci, PSD încearcă o majoritate de adunătură. Situația este atât de albastră, încât nici măcar nu se mai salvează aparențele.
Negocierea nu tocmai lejeră s-a purtat în văzul tuturor. Sus, pe piedestal, în spatele prezidiului de la Camera. Liviu Dragnea a zâmbit mânzeşte.
UDMR-iștii l-au blocat. Liviu Dragnea a încercat să pună mâna pe unul dintre ei pentru detensionare. Fără succes. UDMR-iștii au strâns rândurile, s-au apropiat de liderul PSD, l-au presat. Până la urmă a cedat. În zilele următoare vom află dacă le-a dat ce-au cerut.
Lucian Mîndruţă: Asta e - o negociere pentru taxa de protecţie
Referindu-se la aceste imagini, Lucian Mîndruţă a povestit un episod în care s-a confruntat cu o atitudine similară, din partea parcagiilor din Bucureşti: „Îmi aminteşte de o scenă din Bucureşti. Am parcat în centru, au venit doi băieţi la mine, le-am spus că nu vreau să plătesc taxa lor de protecţie. Unul un pic mai şmecher s-a pus cu mâna pe maşină: ce maşină drăguţă aveţi, ce păcat ar fi să păţească maşina dvs ceva cât stă în parcare!. Asta e: o negociere pentru taxa de protecţie”.
În opinia lui Lucian Mîndruţă, ar fi imoral ca acum, când PSD are nevoie disperată de voturi, UDMR să fie în prim-plan. El a spus că direcţia pe care ar trebui să meargă Opoziţia acum ar trebui să fie cea în care să le spună românilor că nu sunt de acord cu acest guvern şi poate PSD are oameni mai buni, cu o agendă mai potrivită pentru ţară:
„Cred că a venit momentul în care UDMR să-şi aleagă nişte lideri sau liderii lor să se alieze cu cine e mai bun, nu cu cei care încearcă să ducă România înapoi. Cred că ar trebui să se alieze cu cei care vor să ducă România înainte. Acest moment în care PSD are nevoie disperată de voturi, nu e moral, ar fi detestabil să vedem încă o soluţie imorală de data asta cu UDMR în prim plan.
Liderii UDMR ar trebui să se îndrepte spre alegătorii lor, să îi întrebe: cam ce aţi vrea să facem pentru noi, pentru ţara asta?
Opoziţia nu a fost în stare să le ofere o soluţie. În momentul ăsta Opoziţia ar trebui să spună românilor: nu suntem de acord cu guvernul ăsta, poate PSD are oameni mai buni şi o agendă mai potrivită cu ce vrem noi. Cred că Opoziţia pe această platformă ar putea negocia. Să găsim în PSD un guvern care să ducă România pe un drum mai bun”.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News