Live

Victor Ponta: Vă dau o veste proastă; Dna Vestager s-a luptat cu Google, se va lupta și cu România, nu va ceda absolut nimic

Data actualizării: Data publicării:
Margrethe Vestager, acutalul comisar european pentru concurență, i-ar putea lua locul Corinei Crețu la dezvoltare regională Foto: Guliver/ Getty Images

Corina Crețu și-a prezentat demisia președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, și nu va mai fi comisar european începând cu 2 iulie, ceea ce ar putea fi o veste proastă pentru România, pentru că în locul ei va veni probabil un finlandez sau o daneză care vor fi mult mai severi cu alocarea de fonduri europene, a declarat miercuri seară, la Digi24, președintele Pro România, Victor Ponta.

„Să vă dau o veste proastă: pe 2 iulie Corina Crețu nu va mai fi comisar european, deja și-a prezentat demisia dlui Juncker. Va fi parlamentar european. În locul său va veni un comisar probabil finlandez, probabil dl (Jyrki) Katainen (actualul comisar pentru muncă, creștere economică, investiții și competitivitate - n.r.), care este un tip foarte dur și rigid, ca să spun așa. Și atunci să vedeți cum va fi cu fondurile europene! Că tot s-a plâns guvernul de Corina Crețu, care vrea să îi ajute”, a avertizat Victor Ponta.

„La fel, o să avem o nouă Comisie, care va fi mult mai dură din punct de vedere al deviațiilor bugetare. Dacă ați văzut, s-a început procedura împotriva Italiei. România nu e Italia, e ceva mult mai mic. Deci, o să avem niște partneri mult mai dificili decât dl Juncker, care era un tip bonom, simpatic, pe final de mandat. Dacă va veni dl (Michel) Barnier sau dna (Margrethe) Vestager (actualul comisar pentru concurență) ... dna Vestager s-a luptat cu Google, se va lupta și cu România, nu va ceda absolut nimic”, a avertizat fostul premier Victor Ponta.

Mandatul Comisiei Europene conduse de Jean Claude Juncker expiră la 1 noiembrie. Cinci dintre actualii comisari europeni au fost aleși europarlamentari la alegerile din 26 mai, între aceștia numărându-se și Corina Crețu, comisarul pentru dezvoltare regională. Jean-Claude Juncker a propus ca ca atribuţiile comisarilor care pleacă să fie preluate timp de patru luni de către comisarii rămaşi în Comisie.

Fostul premier Victor Ponta a punctat la Digi24 și contextul extern dificil în care se află România: „Ungaria ne atacă, ne provoacă - pentru că eu din toate incidentele de la Valea Uzului, de departe, din punctul meu de vedere, cel mai grav a fost tentativa guvernului maghiar de a se implica: stai puțin, sunt cetățeni români, or fi ei de etnie maghiară, dar tu n-ai dreptul să chemi la Budapesta ambasadorul să-i spui ce să facă. În partea cealaltă, Moldova - cel mai important lucru pentru noi: toate deciziile s-au luat fără să fie consultată România; Europa, Rusia au luat decizii și noi am aflat din presă și nici acum nu știm exact ce să facem, că dacă vă uitați un pic n-avem o poziție foarte clară. Deci, Ungaria, Moldova trec peste noi, economic lucrurile merg foarte rău și politic avem așa, un echilibru al faptului că nimeni nu poate să se impună asupra celuilalt. Sunt cam toate elementele pentru furtuna perfectă, nu?”, a subliniat Victor Ponta.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Liderii Germaniei, Italiei şi Cehiei cer Comisiei Europene să renunţe la penalizarea producătorilor auto pentru emisiile de CO2 în 2025

România obține fonduri nerambursabile de la Comisia Europeană pentru proiecte privind tranziția către o energie curată

Apărarea TikTok, după ce Comisia Europeană a anunțat o investigație: „Eliminăm conținutul care încalcă regulile”

Partenerii noștri