Live

Victor Negrescu, primele declarații după demisie

Data actualizării: Data publicării:
Victor Negrescu vine cu noi explicații / FOTO: Agerpres

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a precizat sâmbătă, pentru Agerpres, în contextul informaţiilor din mass-media privind demisia sa din funcţie, că îşi rezervă dreptul să îşi exprime punctele de vedere în cadrul Guvernului şi al Partidului Social Democrat, din a cărui conducere face parte.

„Din respect pentru colegii mei şi pentru responsabilităţile pe care le am atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, pe care le tratez cu seriozitate şi profesionalism, îmi rezerv dreptul să îmi exprim punctele de vedere în cadrul Guvernului, respectiv al Partidului Social Democrat, din a cărui conducere fac parte”, a declarat Victor Negrescu.

Presa a relatat sâmbătă că ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, şi-a depus demisia din funcţie.

Întrebată, la Digi24, dacă poate confirma această informaţie, Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene, a precizat: „Din câte înţeleg, s-a produs această demisie a domnului Negrescu”. Ea a comentat că, probabil, ceea ce l-a determinat să recurgă la acest gest a fost ceva de natură personală.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sârbii cer în stradă demisia președintelui Vucic. „E o revoluție”

USR i-a cerut lui Bolojan lansarea procedurii de demitere a directorului SIE. „În plină criză de securitate era la F1, în Abu Dhabi”

Antrenoarea naţionalei ruse de gimnastică ritmică a demisionat în urma unui conflict cu presupusa parteneră a lui Putin, Alina Kabaieva

Crin Antonescu, despre demisia lui Iohannis: „A procedat înțelept. Știam că există în PNL oameni care doreau să voteze suspendarea”

Partenerii noștri