Live

VIDEO. Timmermans, mesaje ferme transmise la București: Nu alergați în direcția greșită!

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Reprezentanța Comisiei Europene

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, s-a aflat joi la Bucureşti, pentru o vizită oficială în cursul căreia a avut întâlniri cu oficialități-cheie ale statului român: preşedintele Klaus Iohannis, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, premierul Viorica Dăncilă, precum şi cu procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. La final, a susținut o conferință de presă în care și-a împărtășit impresiile, surprinzându-i pe jurnaliști cu deschiderea de a răspunde franc întrebărilor și cu tonul ferm, fără echivoc, cu care și-a transmis câteva mesaje-cheie către politicienii din România.

Foto: presidency.ro

ACTUALIZARE 15:50 Vicepreședintele Comisiei Europene și-a început conferința de presă cu declarații fără echivoc.

  • „Pentru Dumnezeu, nu faceți pași înapoi!”, le-a cerut el românilor referindu-se la domeniul justiției.

„În ultimii 20 de ani ați obținut atât de multe în ceea ce privește independența justiției. S-au obținut multe lucruri de la aderare și datorită MCV. E ca și cum ați fi alergat la un maraton, iar acum sunteți la ultima sută de metri. Mesajul meu e să alergați în continuare, dar nu în direcția greșită! Alergați către linia de finiș! Sunteți aproape de final. Mai sunt câteva recomandări ale Comisiei Europene care trebuie implementate. Nu vă opriți, nu stați pe loc și, pentru numele lui Dumnezeu, nu alergați în direcția greșită! Dacă alergăm în continuare, ambiția reprezentată de această Comisie în legătură cu ridicarea MCV în 2019 va putea fi îndeplinită, dar asta dacă vom alerga în continuare”.

  • E importantă comunicarea. Atât a părților implicate în România, cât și către Comisia Europeană. Executivul european trebuie informat, e dispus să răspundă oricăror probleme.

„E nevoie de următoarele lucruri: toți să muncească împreună, nu unii împotriva celorlalți. E motivul pentru care am convenit cu președintele Camerei și al Senatului, cu reprezentanți ai Guvernului, inclusiv cu premierul, că vom intensifica contactele. Voi fi la dispoziția lor zi de zi. Echipele vor fi în legătură directă. E foarte important să fim în legătură și cu Parlamentul”.

  • Contactul direct cu autoritățile din România este soluția pentru a nu mai apărea ambiguități.

„Se pare că sunt oameni care ne-au spus că CR nu înțelege sau e dezinformată. De acum încolo nimeni nu va mai avea scuza de a spune asta, pentru că vom fi mereu în contact direct”.

  • Separația puterilor nu este o problemă în România, a constatat nr. 2 al executivului european. Românii pot fi mândri de justiția lor, spune Timmermans.

„Putem rezolva problemele doar dacă toate instituțiile sunt implicate, inclusiv sistemul judiciar și instituțiile internaționale dornice să vă asiste: GRECO, Comisia de la Veneția. Comisia de la Veneția are minți strălucite. Comisia Europeană are expertiză. Trebuie să lucrăm pe marginea acestor legi ale justiției și la legile de modificare a Codului penal, trebuie să ne asigurăm că facem lucrurile cum trebuie. Asta se poate face doar într-o atmosferă de cooperare. Pentru asta trebuie să dăm dovadă de respect pentru rolurile celorlalți”. 

  • Părerea Comisiei Europene e că nu e nimic în neregulă cu justiția. Trebuie să existe respect pentru rolurile fiecăruia, pentru a crea o procedură de cooperare pentru a putea în cele din urmă să putem ridica MCV.

„UE s-a bazat pe separația puterilor în stat. Separația puterilor nu e o problemă în România. A fost clădit un sistem judiciar independent și foarte puternic și românii pot fi mândri de justiția lor. Dar nu e vorba numai de separația puterilor, ci și de felul în care ne purtăm unii cu alții în dezbaterile publice. Atacurile asupra justiției în presă și în dezbaterile publice riscă să creeze impresia, în rândul populației, că e o problemă cu justiția. Părerea Comisiei Europene e că nu e nimic în neregulă cu justiția. Desigur, pot fi aduse mereu îmbunătățiri, dar trebuie respect atât pentru rolul justiției, cât și al executivului și legislativului. E nevoie de acest respect pentru a crea o procedură de cooperare care să ne ducă unde vrem să ajungem, pentru a ridica MCV”.

  • Vreau să evit orice fel de neînțelegere, tocmai de aceea am stabilit să am contacte directe cu instituțiile implicate. Suntem foarte bine informați, a asigurat Timmermans, subliniind că Angela Cristea, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, acuzată direct de Liviu Dragnea că „minte” Bruxelles-ul,  face o treabă foarte bună și-l informează corect.

„Sunt foarte norocos să am o echipă foarte bună care lucrează în Reprezentanța Comisiei Europene de aici, condusă de Angela Cristea, și sunt mereu foarte bine informat și vă asigur că știu exact ce se întâmplă aici”.

„Le-am spus ambilor președinți de Cameră ca data viitoare când au impresia că nu am înțeles, să mă sune direct. Vreau să fiu foarte clar că Angela Cristea face o treabă foarte bună și sunt foarte mândru de ea”.

  • A făcut România pași înapoi în ceea ce privește lupta anticorupție?

„Nu suntem satisfăcuți cu progresele făcute. În unele zone s-a bătut pasul pe loc. Dacă ne intensificăm cooperarea, dacă evităm conflicte, dacă implicăm și actori internaționali, putem să ajungem la capătul acestui maraton. Dacă nu facem asta, vom face pași înapoi. O să fac tot posibilul ca asta să nu se întâmple. Atât în Parlament, cât și în Guvern există dorința de a face progrese”.

  • Convingerea mea e că activitatea de a verifica magistrații trebuie făcută de către magistrați, nu de politicieni, a declarat Timmermans întrebat de solicitarea de revocare din funcție a șefei DNA. Nu e treaba mea să spun dacă Kovesi trebuie revocată sau nu. Dacă ceva trebuie îmbunătățit în sistemul judiciar, de aceea sunt aici.

„Toți oamenii greșesc, la fel se întâmplă și în sistemul judiciar. Dacă sunt oameni care fac greșeli, trebuie verificați, dar nu de politicieni și de oameni din executiv. E un principiu important, care ține de separarea puterilor”

  • 2019 pentru ridicarea MCV nu e un termen-limită, e o ambiție a noastră, a declarat vicepreședintele CE, întrebat dacă a condiționat astăzi în vreun fel, în discuțiile cu oficialii români, ridicarea MCV.
  • Dacă am vorbit despre DNA astăzi, a fost pentru că am vrut eu. Când am deschis subiectul, mi s-a spus ce se întâmplă, am luat act, cred că discuția va continua. Vreau să avem mai multă cooperare. Nu țin cont de familia politică din care fac parte, familia politică nu e importantă pentru mine, atunci când vorbesc despre justiție, a spus Timmermans, care face parte din familia socialiștilor europeni, ca și PSD-ul lui Liviu Dragnea.

„Când am vorbit despre politica de partid, Liviu Dragnea m-a întrebat dacă social-democrațiile au astfel de probleme în Europa. I-am spus că nouă ne place să le vorbim oamenilor de educație și sănătate, nu de reforma justiției. Trebuie să depășim acest moment”.

  • România e cât se poate de pregătită pentru a face parte din Schengen în ceea ce privește frontierele maritimă și aeriană. E pregătită să facă parte din Schengen.
  • Nu există nicio relație între MCV și articolul 7 din Tratatul UE. Aveți o justiție independentă. Situația e diferită de cea din alte țări. Acum cooperăm pentru a ne asigura că lupta împotriva corupției e ireversibilă.
  • Cadrul financiar multianual va fi prezentat în mai. Ne gândim la un mecanism care să ne asigure că toate fondurile să poate fi verificate, astfel încât să nu fie alocate prost, e o propunere care se referă la toate statele membre. Banii europeni trebuie să fie cheltuiți bine. Cred că țările membre trebuie să fie de acord cu Biroul procurorului european. Susțin acest proiect.
  • Cred că mă veți vedea înapoi aici foarte curând.

ACTUALIZARE 13:00  Frans Timmermans a fost la Parlament şi la Cotroceni. Este acum la Guvern, unde discută cu premierul şi ministrul justiţiei. Până acum mesajele de la oficialii europeni au fost ferme, în sprijinul luptei anticorupţie.

ACTUALIZARE 12:00 Președintele comisiei speciale pentru modificarea legilor justiției, Florin Iordache, spune, după întrevederea cu Frans Timmermans, că executivul european este dezinformat. El a neagat în fața oficialului european orice intervenţie a politicului în justiţie. Nimic din ce s-a spus la Bruxelles sau de la Bruxelles nu e real. De ce? Dintr-o lipsă de comunicare sau proastă comunicare, a explicat fostul ministru al justiţiei.

ACTUALIZARE 11:00 Oficialul european are discuții acum cu membrii Comisiei Iordache.

ACTUALIZARE 9:40 Frans Timmermans și-a început întrevederea cu președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Imediat după întrevedere, biroul de presă al președintelui Senatului a transmis un comunicat în care sunt reliefate punctele de vedere ale președintelui Senatului în urma discuțiilor purtate cu oficialul european. Citiți aici:  Ce spune Tăriceanu că a discutat cu Timmermans

ACTUALIZARE 9:00 Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, este primul oficial român cu care se întâlneşte, la această oră, Frans Timmermans, la Palatul Parlamentului.

GALERIE FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea


Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, responsabil pentru mai buna legiferare, relaţii interinstituţionale, statul de drept şi Carta drepturilor fundamentale, a declarat, miercuri, pentru Calea Europeană că aşteaptă ca autorităţile de la Bucureşti să îi ofere explicaţii cu privire la propunerea de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

„Voi fi informat joi despre asta. Mă voi întâlni cu ea (procurorul-şef) şi cu ministrul Justiţiei şi le voi asculta argumentele. Dar ştiţi poziţia Comisiei. Trebuie să lăsăm independenţa judiciară să îşi facă treaba. Asta este cel mai bine pentru toate statele membre”, a declarat Frans Timmermans.

Conform unui anunţ al Reprezentanţei CE în România, Timmermans se va întâlni şi cu reprezentanţi ai sistemului judiciar din România şi cu membri ai comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei.

De la ora 15.30, prim-vicepreşedintele CE va susţine o conferinţă de presă la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Frans Timmermans a luat poziţie în mai multe rânduri faţă de modificările la legile justiţiei din România, avertizând, împreună cu preşedintele CE, Jean Claude Juncker, asupra riscurilor slăbirii independenţei justiţiei.

„Urmărim cu îngrijorare evoluţiile recente din România. Independenţa sistemului judiciar românesc şi capacitatea sa de a combate în mod eficace corupţia constituie pietre de temelie fundamentale ale unei Românii puternice în cadrul Uniunii Europene”, arătau Juncker şi Timmermans într-o declaraţie din urmă cu o lună.

Vizita intervine după ce CSM a dat aviz negativ, marți, la solicitarea lui Tudorel Toader de a o revoca din funcție pe Codruța Kovesi, iar șefa DNA și-a prezentat, miercuri, bilanțul activității pe 2017, în prezența președintelui Klaus Iohannis. Președintele a declarat cu această ocazie că decizia de a o revoca este „tot mai departe”.

Citiți și: 

Laura Codruța Kovesi: În 2017, însuși demersul de a lupta împotriva corupției a fost pus sub semnul întrebării

Liviu Dragnea: Declarația președintelui Iohannis este falsă, dacă va continua așa, va greși

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în PE, la avizarea vicepreședinților noii Comisii Europene între care se află și Roxana Mînzatu. Ce urmează

Comisia Europeană dă în judecată România și Bulgaria pentru poluare. Nu tratăm corespunzător apele urbane reziduale

Motivul pentru care Comisia Europeană a amendat Meta cu 800 de milioane de euro

Avizarea comisarului propus de Ungaria pentru noua Comisie Europeană, amânată. De ce ar putea depinde aprobarea sa (Politico)

Partenerii noștri