Live

Vasile Laba, acuzat de ANI că nu-și justifică 58.000 de euro din avere. Primarul spune că sunt banii cumnatului care muncește în Italia

Cristian Șuțu Data publicării:
Vasile Laba, primar în BIstrița Bârgăului din 2004. Ințial de la PDL, acum de la PSD. Foto: sutu.ro

Primarul comunei Bistrița Bârgăului, Vasile Laba, a intrat în atenția inspectorilor de integritate care verifică averile dobândite în timpul exercitării funțiilor publice. Edilul PSD este cercetat pentru că ar fi dobândit o sumă de bani în valoare de circa 58.000 de euro. Primarul Laba declară pentru Digi24.ro că banii nu sunt ai lui, ci ai cumnatului său, care-și construiește o casă în comuna învecinată din județul Bistrița Năsăud. 

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 101.120 Lei și 37.370 Euro între averea dobândită și veniturile realizate de către primarul Vasile Laba, în perioada exercitării funcției publice. ANI susține că a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Cluj, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către primarul Labă, în perioada exercitării funcției publice.

Digi24.ro a vorbit cu primarul Vasile Laba, care nu știa de existența comunicatului livrat de ANI și nici de acuzațiile aduse. I le-am citit, iar prima reacție a primarului a fost următoarea: 

  • Vasile Laba: Sunt niște bani ai cumnatului din Italia, care-și lucrează la casă și, efectiv, banii nu au fost cuveniți, deci nu au fost banii care au fost ai mei. Acuma ce au înțeles ei acolo, nu știu. 
  • Reporter: Ca să înțeleg, suma aceea de bani care apare ca diferență spuneți că v-a trimis-o o rudă din Italia pentru…?
  • Vasile Laba: ..Pentru că își muncește la casă, socrii sunt efectiv în vârstă și a trebuit să-i plătesc lucrările pe care le are acolo la casă.
  • Reporter: Deci banii nu erau ai dvs. Deși au intrat în cont, nu erau ai dvs, erau ai altcuiva?
  • Vasile Laba: Exact. Le-am făcut notă explicativă, le-am scris, acuma e problema lor dacă ei gândesc în felul ăsta.
  • Reporter: Dar e legal ca cineva să vă depună dvs în cont o sumă de bani? Cum justificați asta?
  • Vasile Laba: Pai, dacă e cumnatul meu? Efectiv, mi-o trimis banii ca să pot împreună cu nevastă-mea să-i plătesc lucrările la casa pe care și-o constriește în comuna vecină.
  • Reporter: Și dvs ați dat explicațiile astea la ANI?
  • Vasile Laba: Da cum? Vi le pot trimite, nu e niciun secret. Extrasele, se văd că sunt banii veniți de la el, de câțiva ani de zile. E de 21 de ani în Italia, lucrează acolo, are firmă. 
  • Reporter: Sumele acele pe care le menționează ANI în comunicat sunt exact sumele pe care dvs le-ați primit de la cumnat?
  • Vasile Laba: O să scot exact extrasele de la bancă. Oricum le-am scos, le-am trimis și lor, deci nu sunt banii care au fost ai mei. Că dacă îmi dădea mie, puteam să fac contract de împrumut sau, mă rog… 

Vasile Laba este începând din 2004 primarul comunei Bistrița Bârgăului, o localitate cu circa 3500 de locuitori. Inițial el a candidat pentru PDL, iar astăzi el este primar din partea PSD. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Clotilde Armand a pierdut definitiv procesul cu ANI. Judecătorii au declarat-o incompatibilă. Reacția fostei primărițe

Investigație Rise Project: Averea nedeclarată a lui Călin Georgescu. Legături cu gruparea Mazăre

Nicuşor Dan a câştigat definitiv procesul cu ANI. Raportul prin care a fost declarat în conflict de interese, anulat

Dominic Fritz, acuzat de Agenția Națională de Integritate de conflict de interese. Reacția primarului din Timișoara

Partenerii noștri