Live

USR și PMP cer anchetă pe OUG 114: „Subminează interesele economice și strategice ale României”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / George Călin

Uniunea Salvaţi România şi partidul fostului preşedinte Traian Băsescu, PMP, cer înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă care să investigheze controversata „ordonanţă a lăcomiei”, cum este cunoscută OUG 114.

Deputaţii USR spun că o analiză făcută de Consiliul Concurenţei arată că aceasta introduce practici neconcurenţiale. în plus, USR consideră că OUG 114 ne face dependenţi de gazele ruseşti, blochează investiţiile din Marea Neagră şi pune ţara în faţa unei amenzi europene. Liberalii nu sunt de acord cu ideea comisiei de anchetă.

Cristina Prună, deputat USR: E vorba de a ne uita dacă această OUG 114 subminează interesele economice și strategice ale României. Prețurile la consumatori, la gaze mai ales, nu sunt plafonate, sunt plafonate la producător. CE ne-a transmis că această OUG ne va duce în infringement, către amenzi usturătoare, deoarece această OUG nu a fost dată în interesul populației, așa cum au spus domnii de la PSD și ALDE.

Comunicatul USR:

USR, alături de PMP și deputați neafiliați, a depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaților o cerere de constituire a unei comisii parlamentare de anchetă cu privire la subminarea intereselor economice și strategice ale României prin adoptarea de către Guvernul Dăncilă a OUG 114/2018.

USR consideră că se impune o anchetă parlamentară ținând cont de caracterul excepțional și de impactul economico-social al măsurilor reglementare de OUG nr. 114/2018, de pericolul iminent al distorsionării pieței de electricitate și de gaze naturale, fapt evidențiat și de notificarea pe care Comisia Europeană a adresat-o Guvernului României în data de 7 martie 2019. USR consideră că OUG 114 poate avea consecințe nefaste asupra securității energetice a țării.

Credem că a fost o ordonanță dată cu dedicație, care nu a ținut cont de niciun fel de practici concurențiale, nu s-a dat în interesul consumatorilor, doar în interesul unor oameni foarte apropiați de PSD și ALDE”, declară Cristina Prună, liderului grupului USR din Camera Deputaților.

USR atrage atenția că sunt nejustificate măsurile prin care anumiți consumatori industriali vor primi din producția internă gaze naturale la preț reglementat și prin care sunt crescute, artificial, volumele de gaze naturale din import.

Măsura plafonării prețului la gaze naturale a blocat cea mai mare investiție în producția de gaze naturale din Marea Neagră și a atras declanșarea procedurii de infringement de către Comisia Europeană. Măsura nu îi vizează cu adevărat pe consumatorii vulnerabili, ci îi avantajează pe anumiți consumatori industriali. Unul dintre aceștia este Ioan Niculae, condamnat definitiv în dosarul „Mită la PSD” și implicat în mai multe dosare penale.

Nu în ultimul rând, USR atenționează asupra absenței unor studii de impact pe reglementările care afectează domeniul bancar și care amenință cu dispariția Pilonul 2 de pensii.

În acest context, USR consideră că se impune ca o comisie parlamentară să stabilească, printre altele, circumstanțele care au determinat Guvernul României să adopte OUG 114/2018 și modul în care actul normativ a influențat piața de gaze naturale și de energie electrică, dar și considerentele în baza cărora a fost luată decizia sprijinirii pe criterii politice a unor consumatori non-casnici de gaze naturale în detrimentul altora.”

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu

Theodor Stolojan acuză USR de lipsă de profesionalism. „Pune pe masă o hartie cu 8 cerințe și apoi pleacă. Nu e o metodă de negociere”

Elena Lasconi, la Digi 24, despre negocierile fără USR: Noi ne dorim la guvernare, ei nu ne doresc

Partenerii noștri