Video USR pune opt condiții ca să intre la guvernare. Reacția PSD-PNL-UDMR la cererile anunțate de Elena Lasconi
Elena Lasconi a anunțat că USR cere demisia președintelui Klaus Iohannis când i se încheie mandatul, pe 21 decembrie. Ea a dat un ultimatum până luni coaliției pentru acceptarea unor măsuri, cum ar fi adoptarea bugetului, demiterea șefului AEP și a șefilor serviciilor de informații. PSD, PNL și UDMR, partidele proeuropene care vor să formeze alianța, consideră că sunt inacceptabile solicitările USR, au declarat surse politice pentru Digi24.
„Foarte important și la ăsta am văzut că au strâmbat din nas toți, ca toate partidele din coaliție, cer demisia președintelui Klaus Iohannis la data finalizării mandatului legitim. Dacă are un pic de onoare, Klaus Iohannis își depune demisia, iar președintele Senatului va fi președinte interimar al României, alegerea de comun acord a unui președinte al noului Senat care să asigure interimatul și declanșare a procedurilor de organizare a referendumului Fără penali, pentru care au semnat peste 1.000.000 de cetățeni și organizarea lui odată cu alegerile prezidențiale de anul anul”, a precizat Elena Lasconi, într-o declarație de presă susținută, miercuri în fața sediului Guvernului.
Printre condiții se mai numără adoptarea urgentă a bugetului pe 2025 în Parlament, publicarea notei de informare privind situația bugetului și nevoile de finanțare pentru 2025 și o asumare fermă că în 2025 noul guvern nu va crește taxele, cât și demiterea în Parlament a președintelui AEP Toni Greblă, organizarea în coaliție a unei comisii de anchetă privind condițiile de organizare a alegerilor și de prevenire a influențelor străine.
Demiterea imediată a conducerilor serviciilor secrete este un alt punct solicitat de USR.
„Organizarea unui grup de lucru privind refacerea legilor securității naționale pentru un control civil real și eficient al serviciilor secrete, care să includă interdicția de activitate în presă, administrație și afaceri și votarea în Parlament a propunerii de lege a USR privind depolitizarea și reformarea CCR. Votarea reformei electorale cerute de societatea civilă - primari aleși în două tururi de scrutin, scăderea barierelor de intrare în viața politică, maximum 300 de parlamentari, sunt alte cereri anunțate de Elena Lasconi.
Guvernul în funcție va adopta imediat o ordonanță de urgență privind măsuri fiscale pentru anul viitor, baza pentru buget.
De asemenea, Lasconi a mai spus ca toate partidele din coaliție să ceară demisia Președintelui Klaus Iohannis la data finalizării mandatului legitim. Un alt punct arr fi alegerea de comun acord a unui președinte al noului Senat care să asigure interimatul.
Nu în ultimul rând, ea a adăugat că declanșarea procedurilor de organizare a referendumului Fără Penali, pentru care au semnat peste un milion de cetățeni, și organizarea lui în 30 de zile sau simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale în 2025, este printre cerințele USR.
Editor : Ana Petrescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News