Live

USR: CCR blochează planul lui Dragnea de a falimenta România

Data actualizării: Data publicării:

Decizia Curţii Constituţionale de a declara neconstituţional proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii reprezintă blocarea planului lui Liviu Dragnea de a falimenta România, potrivit USR. Formaţiunea mai arată că scopul Fondului a fost unul politic, nu economic, iar PSD voia să ascundă prin acest proiect atât datoria publică, cât şi deficitul bugetar.

„CCR blochează planul lui Dragnea de a falimenta România! Curtea Constituţională a admis astăzi sesizările cu privire la Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, un proiect prin care Liviu Dragnea plănuia un jaf mascat al companiilor de stat”, arată USR printr-un comunicat de presă.

„De la început, scopul Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii a fost unul politic şi nicidecum unul economic. Prin intermediul Fondului, PSD voia să ascundă atât datoria publică, cât şi deficitul bugetar şi să atragă banii companiilor de stat profitabile. Actuala coaliţie de guvernare are nevoie imediată de bani pentru a plăti pomenile electorale”, mai spune USR.

Uniunea reiterează că Fondul Suveran de Investiţii trebuie înfiinţat printr-o Hotărâre de Guvern, nu printr-un proiect de lege al Parlamentului, dar Dragnea s-a grăbit pentru că nici Sorin Grindeanu, nici Mihai Tudose şi nici Viorica Dăncilă nu au vrut să îşi asume acest proiect.

„Decizia CCR confirmă că legea de înfiinţare a Fondului nu a respectat nicio logică economică. Acest fond nu poate fi înfiinţat printr-o decizie a Parlamentului controlat de Liviu Dragnea, ci printr-o Hotărâre de Guvern. Liderul PSD s-a grăbit însă să treacă Fondul Suveran prin Parlament deoarece niciunul dintre cei trei premieri PSD nu a vrut să îşi asume responsabilitatea de a aproba acest proiect falimentar”, mai transmite formaţiunea.

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că Legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este neconstituţională, acceptând astfel sesizările formulate de către preşedintele Klaus Iohannis, precum şi de către parlamentarii PNL, USR şi PMP. Atât şeful statului, cât şi partidele din opoziţie susţin că înfiinţarea Fondului intra în atribuţiile autorităţilor publice centrale, nu ale Parlamentului, fiind astfel încălcată separaţia puterilor în stat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă ședință a partidelor proeuropene. Moșteanu (USR): Astăzi, cel târziu mâine, trebuie clarificată formula de coaliţie

Nicușor Dan: „Ieșirea unui partid din coaliție ne-ar lăsa cu un sprijin parlamentar șubred”. Ce spune primarul despre Călin Georgescu

Dominic Fritz anunță că, până joi cel târziu, se va tranșa dacă USR va face sau nu parte din noul guvern

Elena Lasconi, despre principiile agreate de PSD, PNL, UDMR și minorități: Nu am primit răspuns despre cum arată bugetul pe 2025

Partenerii noștri