Universitatea Babeș-Bolyai reia analiza tezei de doctorat a lui Lucian Bode
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a anunţat, joi, că reia analiza tezei de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, în urma apariţiei în spaţiul public a unor noi suspiciuni de plagiat.
„Universitatea (...) a luat act de noile informaţii apărute în spaţiul public despre noi suspiciuni privind plagiatul în teza domnului Lucian Bode. Aşa cum s-a angajat public pornind de la bunele practici internaţionale de a aborda integritatea cu integritate, Comisia de Etică a UBB s-a autosesizat şi va analiza teza din punctul de vedere al eticii academice pe baza acestor noi informaţii, după practici şi mecanisme academice de referinţă, dincolo de analizele şi dezbaterile sociale sau politice absolut naturale într-o democraţie”, se arată într-un comunicat al UBB.
Conform aceleiaşi surse, vor fi cooptaţi în analiză şi experţi internaţionali independenţi, având în vedere interesul public faţă de acest caz.
„Reamintim faptul că abaterile de etică se analizează exclusiv în urma unor sesizări sau prin autosesizare când există în spaţiul public dovezi clare şi doar în limitele acestora. Orice altă abordare ar fi ilegală şi contrară prezumţiei de nevinovăţie, depăşind şi practicile academice standard. De asemenea, pornind de la bunele practici internaţionale, precizăm că analiza poate fi reluată ori de câte ori este cazul, pe baza noilor dovezi prezentate de către cei interesaţi”, se mai menţionează în comunicat.
Universitatea anunţa, pe 2 noiembrie, că a înaintat către CNATDCU şi Ministerul Educaţiei informarea referitoare la o primă hotărâre a Comisiei de Etică cu privire la teza de doctorat a lui Lucian Bode.
UBB preciza atunci că nu s-a analizat valoarea conţinutului ştiinţific al lucrării, care nu face obiectul demersului de etică. În schimb, Hotărârea Comisiei de Etică a UBB a identificat "în mod clar" existenţa unor abateri etice şi a făcut recomandări interne şi pentru Lucian Bode, care însă nu-i pot fi impuse direct, nemaifiind în relaţii contractuale cu universitatea.
„Comisia de Etică a UBB nu are în atribuţii analiza păstrării sau retragerii titlului de doctor, demers care ţine de CNATDCU/ minister, prin analize proprii, motiv pentru care Comisia de Etică a UBB, depistând probleme etice, a făcut informarea către CNATDCU. Dacă se constată alte probleme etice, care nu sunt evidenţiate de softurile antiplagiat sau nu au fost identificate de analiza Comisiei, acestea pot fi semnalate oricând şi analizate suplimentar, în cadrul Comisiei de Etică a UBB şi/sau direct la CNATDCU”, a mai transmis UBB.
Universitatea îşi exprima, totodată, „deschiderea de a analiza orice sesizări de abateri etice în cadrul acestei teze şi de a reanaliza concluziile raportului în consecinţă, dacă este cazul, în baza unor noi dovezi”.
UBB făcuse publice, anterior, concluziile analizei Comisiei de etică asupra tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, constatându-se că există „o serie de abateri de la bunele norme de publicare - erori de citare şi unele fragmente plagiate”.
Comisia de etică preciza că nu poate dispune sancţiuni în acest caz, dar solicita autorului şi editurii care a publicat lucrarea să corecteze inadvertenţele identificate.
Editor : R.K.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News