Live

Viorica Dăncilă, la 20 de voturi distanță de demitere. Guvernul PSD se află la mâna lui Tăriceanu

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Moțiunea de cenzură ar putea fi depusă la începutul săptămânii viitoare. În acest moment există un acord explicit între PNL, USR, PMP și UDMR pentru susținerea moțiunii. Liberalii au discutat luni și cu Pro România, iar Victor Ponta le-ar fi transmis că partidul său va susține moțiunea de cenzură. Fostul premier joacă însă cu toate cărțile pe masă și mai forțează o dată mână celor din PSD, cărora le cere să susțină un candidat comun la prezidențiale, altfel va dărâma Guvernul.

În același timp, cei din ALDE și-ar fi dat și ei acordul pentru dărâmarea Guvernului, însă, conform unor surse din partid, Călin Popescu Tăriceanu nu are controlul total al parlamentarilor din partidul său. Aceleași surse susțin că mai mulți parlamentari ar susține mai degrabă Guvernul decât o moțiune de cenzură a Opoziției.

„Am avut întâlniri cu USR, PMP, ALDE, UDMR și Minorități. După întâlnirea de astăzi cu Pro România putem spune că din partea acestora există un angajament ferm de semnare a moțiunii de cenzură. Vom relua discuțiile cu ALDE (...) semnalele au fost favorabile. La întâlniri nu s-a discutat despre ministere, structură, forma Guvernului.”, a declarat liderul deputaților PNL, Raluca Turcan.

Victor Ponta joacă încă la două capete și mai face un apel către social democrați să renunțe la candidatura Vioricăi Dăncilă și să susțină un Guvern restructurat.

În total, PNL, USR, PMP, UDMR și Pro România au 212 parlamentari. Opoziția a anunțat deja că va depune moțiunea doar când vor fi strânse 233 de semnături.

În aceste condiții, cheia dărâmării Guvernului ar putea sta la ALDE și la cei câțiva parlamentari neafiliați. Scandalul din partidul lui Călin Popescu Tăriceanu le-ar putea folosi însă social democraților, în condițiile în care Opoziția ar mai avea nevoie de cel puțin 20 de voturi din ALDE pentru a trece moțiunea de cenzură. ALDE are, în total, 31 de parlamentari.

În același timp, PSD trebuie să decidă în CEx-ul programat la ora 18 când vine în Parlament pentru restructurarea Guvernului. Decizia partidului depinde de garanțiile obținute de liderii care au purtat în ultimele săptămâni negocieri cu parlamentari din alte partide.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Traian Băsescu, ironii la adresa lui Năstase, Geoană și Ponta după victoria Maiei Sandu cu votul diasporei la prezidențiale

Opoziţia din Georgia pregătește o manifestaţie uriașă, pentru a anula alegerile pierdute: „Vom da afară ruşii din ţară!”

Învățăturile foștilor candidați. Ce sfaturi au Năstase, Ponta și Dăncilă pentru competitorii care vânează un loc la Cotroceni

Alegeri în Georgia. Rezultate parțiale: Partidul de guvernământ Visul Georgian conduce cu 53% din voturi

Partenerii noștri