Live

Turcan: "PNL va demara revocarea din funcţie a Avocatului Poporului"

Data actualizării: Data publicării:
Foto: INQUAM_Octav Ganea

Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, a anunţat, vineri, că PNL va demara revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, pe care îl acuză că a încălcat Constituţia, transmite Agerpres.


"PNL va demara revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor. Revocarea Avocatului Poporului se face ca urmare a încălcării legii de funcţionare a instituţiei Avocatului Poporului, se face de către plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţă comună, aşadar la propunerea comisiilor reunite de specialitate, ale celor două Camere ale Parlamentului", a declarat Raluca Turcan, citată de Agerpres.

Turcan îl acuză pe Victor Ciorbea că nu şi-a delegat toate atribuţiile, pe perioada concediului.

"Victor Ciorbea, înainte de a pleca în concediu plătit pe bani mulţi din banii poporului român, avea obligaţia să delege atribuţiile adjunctului specializat exact pe domeniul Justiţie, Poliţie, Penitenciare, Armată. Este un adjunct care are ca şi atribuţii exact domeniile cheie, care i-ar fi dat posibilitatea să conteste la Curtea Constituţională această ordonanţă care este vădit neconstituţională", a precizat Turcan.

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, vineri, că partidul său analizează posibilităţile ca Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, să fie demis din această funcţie, însă recunoaşte că acest lucru va fi greu.

"Încercăm împreună cu celelalte partide din Opoziţie să vedem dacă putem identifica un mijloc prin care Avocatul Poporului (...), care a plecat cu instituţia în vacanţă, să poată fi demis. Analizăm această posibilitate şi vom întreprinde toate măsurile pe care legislaţia ni le pune la dispoziţie. Instrumentele sunt foarte puţine. Avocatul Poporului pare, de fapt, mai dificil de demis, decât preşedintele României", a spus Barna, într-o conferinţă de presă la Sibiu.

USR a sesizat miercuri, Avocatul Poporului pentru a ataca la Curtea Constituţională Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind legile Justiţiei, potrivit preşedintelui partidului, Dan Barna. În replică, Avocatul Poporului a precizat miercuri, că solicitările de sesizare pe OUG privind legile Justiţiei sunt analizate de Biroul contencios constituţional, care menţionează că perioada concediului de odihnă pe care îl efectuează în Statele Unite ale Americii (17-30 octombrie 2018) a fost programată în urmă cu şase luni. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Parlamentul și-a ales noua conducere. Cum și-au împărțit partidele funcțiile

Partenerii noștri