Live

Tudose: Coaliția e confortabilă, strângem mai mult de 65%. PSD ar trebui să dea premierul, dar nu suntem blocaţi în acest proiect

Data publicării:
Mihai Tudose. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Tudose, a declarat sâmbătă, despre coaliţia care se conturează în Parlament, între PSD-PNL-USR-UDMR şi minorităţi, este una confortabilă şi strânge mai mult de 65% din voturi. Despre propunerea de premier, Tudose a arătat că opinia sa personală este că partidul care a câştigat cele mai multe mandate este cel mai îndrituit să dea premierul, dar nu sunt blocaţi în acest proiect.

„PSD doreşte să facă parte din această coaliţie şi va fi în această coaliţie. Despre dorinţa celorlalte partide, vorbim când încep negocierile, cred că săptămâna viitoare începem să ne lămurim. (..) Strângem mai mult de 65% din voturi, depinde şi de numărul de mandate validate. Este o majoritate confortabilă”, a spus Mihai Tudose într-o intervenţie la Antena 3, potrivit News.ro. 

Întrebat dacă PSD consideră că trebuie să dea premierul, Tudose a spus: „Opinia personală este că partidul care a câştigat cele mai multe mandate, care este pe primul loc, este cel mai îndrituit să facă această propunere sau să aibă această pretenţie, în ghilimele sau fără, dar nu suntem neapărat ancoraţi, blocaţi în acest proiect”. 

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD a subliniat că, aşa cum a spus şi Marcel Ciolacu, „este normal ca cine dă preşedintele să nu dea şi premierul, să fie o coaliţie, adică să împartă puterea”.

„Dacă noi suntem sănătoşi la minte şi considerăm că este cea mai bună soluţie această alianţă care să aibă un tip de candidat comun la preşedinţie, să genereze toate celelalte structuri, Cameră, Senat, Guvern, împreună, este evident că lucrurile trebuie echilibrate, ca să nu ajungem în postura în care cineva să decidă totul, adică suntem mulţi, dar volanul este numai la unul. Împărţim puterea şi asigurăm şi un echilibru şi un parcurs bun al României, evităm derapajele”, a explicat Tudose. 

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii l-au descoperit pe românul care a câștigat milioane, dar a pierdut totul: ”A rămas fără bani, dinți, soție și copil”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Austria: Ce condiții pun conservatorii înainte de discuțiile privind coaliția cu extrema dreaptă

Romaşcanu: O chestiune trebuie luată în discuţie la stabilirea calendarului alegerilor: demersurile în justiţie ale lui Georgescu

Victor Ponta, sfat pentru Marcel Ciolacu: „Sper să nu candideze”. Ce spune despre o posibilă candidatură a sa la prezidențiale

Scandal în PSD. Daniel Zamfir îl acuză pe Vasile Dîncu, „sufrageristul lui Oprea”, că „se tot străduiește să arunce în aer” coaliția

Partenerii noștri