Live

Trei scenarii discutate la Bruxelles pentru aderarea la Schengen. Negrescu: Sunt șanse tot mai mari ca Olanda să susțină

Data actualizării: Data publicării:
Olanda ar putea vota peste o lună în favoarea aderării României la spațiul Schangen. Foto: Profimedia Images

În ciuda opoziției pe care o arată față de România în privința aderării la spațiul Schangen, sunt șase ca Olanda să își dea votul la Consiliul JAI, eveniment care va avea loc la începutul lunii decembrie și care este hotărâtor pentru țara noastră, susține europarlamentarul Victor Negrescu.  Tot el spune că în acest moment, la Bruxelles, sunt luate în discuție trei scenarii care privesc aderarea României la Schangen. Cel mai pesimist ar fi acela în care România ar fi "decupată" de Bulgaria și, din nou, amânată.

Scenariul 1: "Votul pentru aderarea României la spaţiul Schengen va avea loc în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 8 - 9 decembrie. În acest caz, Olanda, dacă va rămâne ultimul stat care nu are o poziţie clară, va vota în favoarea aderării, dar prin impunerea unor condiţionalităţi, susţinute poate şi de alte state europene, prin care se solicită Comisiei Europene să elaboreze un mecanism de monitorizare special, în baza căruia ar putea fi suspendate o parte din drepturile specifice spaţiului Schengen dacă anumite prevederi ar fi încălcate. Scenariul abţinerii este în continuare evaluat, dar guvernul olandez percepe abţinerea ca o înfrângere pe care nu şi-o permit în contextul actual", arată eurodeputatul într-o postare pe Facebook.

Scenariul 2 : "Votul urmează a fi reprogramat pentru o sesiune extraordinară, care poate avea loc chiar în cursul acestui an, pentru a aştepta concluziile ultimului raport MCV şi avizul Comisiei de la Veneţia pe Legile Justiţiei". În acest caz, intrarea ţării noastre în spaţiul Schengen este în continuare condiţionată de criterii cu care nu au nicio legătură dispoziţiile acquis-ului Schengen. Se evaluează inclusiv decuplarea Bulgariei de România", continuă europarlamentarul.

Scenariul 3 "Intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen ar putea fi reprogramată pentru anul viitor, după finalizarea alegerilor provinciale din Regatul Ţărilor de Jos din martie 2023". Un scenariu nesigur, care ridică multe semne de întrebare, mai ales că o decizie privind intrarea Croaţiei în spaţiul Schengen urmează să fie luată până la finalul acestui an", conchide Negrescu în postarea sa.

"Evident aceste scenarii de lucru pot suferi modificări în funcţie de evoluţiile politice şi electorale din Olanda. De aceea, în ultimele săptămâni am intensificat contactele cu parlamentari şi decidenţi olandezi, cu scopul de a-i convinge să susţină România şi, eventual, să iniţieze o nouă rezoluţie în Parlamentul olandez pentru sprijinirea ţării noastre. Reiterez apelul meu la unitate şi responsabilitate către toate forţele politice din România în vederea atingerii acestui obiectiv important pentru ţara noastră şi le invit să se implice mai mult în acest sens, pentru că non-combatul aduce deservicii României", subliniază Victor Negrescu.

Editor : D.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Concursul de frumusețe Miss Olanda a fost anulat. „Nu mai este de actualitate”, spun organizatorii

Olanda va bloca parcursul Serbiei pentru aderarea la Uniunea Europeană

Olandezii care au scos din Dunăre epava ucraineană Rostock acum 20 de ani au cerut blocarea accesului României în OCDE

Parlamentul olandez a dat undă verde pentru aderarea deplină a Bulgariei şi României la spaţiul Schengen

Partenerii noștri