Live

Trei primari PNL, excluși din partid pentru că ar fi colaborat cu PSD

Data publicării:

Trei primari PNL din județul Caraș-Severin au fost excluși din partid pe motiv că ar fi colaborat cu PSD și pentru că au obținut rezultate slabe la alegerile europarlamentare, transmite MEDIAFAX.

Senatorul Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că trei primari liberali din județ au fost excluși din partid după ce au colaborat cu PSD și ar fi obținut rezultate slabe la alegerile europarlamentare.

Este vorba de primarul comunei Grădinari, Ovidiu Firca, primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, care au fost excluși în timpul ședinței de miercuri a Colegiului Director Județean al PNL Caraș-Severin, precum și de primarul comunei Forotic, Ionel Romînu, căruia i-a fost retras sprijinul politic în urmă cu aproximativ o lună.

De asemenea, în timpul ședinței de miercuri urma să fie propus pentru a fi exclus din partid și primarul comunei Ramna, însă decizia a fost amânată ca urmare a unui deces în familia edilului.

„Primarul din Grădinari s-a înțeles cu PSD-ul de un an și ceva. Nu l-am exclus în acel moment tocmai să nu treacă la PSD. A continuat cu susținerea PSD și am considerat că este momentul să-l excludem. Primarul din Moldova Nouă, la fel, a făcut noncombat în campania electorală și a avut un rezultat, față de media județului, foarte slab. Mai sunt încă doi primari care au fost în aceeași situație cu primul. A fost exclus și primarul din Forotic de către biroul județean, în urmă cu aproximativ o lună. Mai este un primar, din Ramna, care urma să fie exclus, dar a avut o tragedie în familie și decizia a fost amânată. Toți au candidat acum trei ani pe lista PNL și acum au fost cu PSD-ul", a afirmat Marcel Vela.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mai mulţi primari şi consilieri judeţeni PNL din Olt vor candida din partea PSD la alegerile locale

Șeful PSD Giurgiu: Patru primari PNL se întorc în echipa PSD

Ciolacu spune că PSD va face plângeri penale miniștrilor care au avizat "sume importante" doar primarilor PNL

Rezultate finale alegeri locale 2020. Câte procente au obținut partidele la primării, consilii locale și județene. USR - puțin peste 6%

Partenerii noștri