Live

Teodorovici, la Antena 3: România nu va fi afectată de o criză. Trebuie să reducem dependenţa de UE

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, pleaca dupa ce a participat la sedinta Comitetului Executiv National (CExN) al PSD, la Palatul Parlamentului, in Bucuresti, joi, 6 februarie 2014. LIVIU ADASCALITEI / MEDIAFAX FOTO

România nu este în situaţia de a fi afectată de o criză economică, dar este important ca investiţiile să fie stimulate şi ca România să-şi reducă dependenţa de Uniunea Europeană (UE), iar Comisia Europeană (CE) trebuie să vegheze la modul în care concurează între ele statele membre, a afirmat joi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, a afirmat miercuri că România are al doilea cel mai mare deficit de cont curent din UE, după Marea Britanie, iar, după ieşirea acesteia din UE, va fi cel mai expus stat european în cazul declanşării unei crize internaţionale.

Teodorovici nu crede că va urma o criză financiară, dar spune că este important ca România să-şi consolideze economia şi să reducă dependenţa faţă de UE.

„Eu în 2009 am spus că acea criză am creat-o noi, ca ţară. Nu eram în situaţia de a fi aşa afectaţi la nivel economic dacă nu ar fi fost luate măsurile acelea stupide, de tăieri de venituri şi nu numai. Eu nu cred că România e într-o astfel de situaţie, nu cred că urmează o astfel de situaţie. Că, la nivel internaţional, pot apărea variaţii, este inevitabil. Ideea e ca noi, ca economie, să ne consolidăm, să dăm drumul cu adevărat la investiţii publice şi să atragem investiţii private, astfel încât România să nu mai aibă acea dependenţă de spaţiul Uniunii Europene”, a spus ministrul, la Antena 3.

Teodorovici consideră că CE trebuie să vegheze la modul în care statele europene concurează între ele.

„Noi ne canibalizăm ca state, în Europa, în loc să ne completăm reciproc. O să explic oficialilor europeni că îmi doresc pentru România ceea ce îşi doresc pentru ţările lor. (...) O să luăm fiecare produs şi o să analizăm din ce cauze avem deficite comerciale”, a mai spus Teodorovici.

Ministrul consideră că inflaţia va scădea până la finalul acestui an.

„Probabil că va mai creşte foarte puţin, apoi o va lua în jos. Acum suntem undeva la 5%, până la sfârşitul anului vom fi la 3,1%, aşa cum am estimat”, a afirmat Teodorovici.

Citiți și

Teodorovici anunță concurență la pilonul II de pensii: Vrem să oferim randamente mai bune decât zona privată

Cea mai mare inflație din ultimii cinci ani. Ce înseamnă și cine e de vină?

Guvernul României a intrat în faza de negare. Nu e de acord cu o instituție din subordinea sa

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șefa migrației din UE a tras un semnal de alarmă cu privire la vizele rusești. Care ar fi amenințările la securitatea Uniunii Europene

Operațiunea „Green pass”. Autoritățile verifică în ce condiții sunt cazați și lucrează muncitorii străini din afara UE

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai. Aproape o treime dintre locuitorii Uniunii Europene, fără școală, se simt săraci

Finlanda cere ca NATO și UE să apere cablurile submarine. „Rusia are capacitatea și dorința de a face acte sabotaj în Europa”

Partenerii noștri